Accident rutier TERIBIL în Argeş. TREI RĂNIŢI, unul în stare GRAVĂ

Carambol cu trei maşini între Piteşti şi Câmpulung. Trei oameni au ajuns la spital, iar unul dintre ei se zbate între viaţă şi moarte la terapie intensivă.
Romania TV
21 mai 2014, 13:53
Accident rutier TERIBIL în Argeş. TREI RĂNIŢI, unul în stare GRAVĂ

Totul din cauza unei şoferiţe care a făcut o depăşire neregulamentară. Femeia a încercat să depăşească o dubiţă, dar a intrat în plin într-o maşină care venea din sens opus.

Maşina în care erau cinci oameni a fost izbită atât de puternic încât s-a răsturnat. Din impact, şoferiţa vinovată a ricoşat şi în duba pe care a vrut să o depăşească, iar microbuzul a sărit de pe carosabil.

Femeia vinovată şi şoferul dubei au scăpat fără vreo rană, dar trei oameni din autorurismul răsturnat au fost răniţi. Unul dintre ei a rămas încarcerat şi este în stare gravă.