Accident cu cinci victime la Vaslui. A fost activat Planul roşu de intervenţie

Cinci persoane au fost rănite, duminică seara, într-un accident de circulaţie petrecut pe raza localităţii Ivăneşti, autorităţile activând planul roşu de intervenţie, au anunţat reprezentanţii ISU Vaslui.

RomaniaTV.net
14 oct. 2018, 17:13
Accident cu cinci victime la Vaslui. A fost activat Planul roşu de intervenţie

„Din primele informaţii, este vorba despre cinci victime, trei adulţi şi doi minori, toate conştiente. A fost activat planul roşu. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de prim ajutor, două salvări din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi grupa operativă condusă de inspectorul-şef”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Petru Iftene.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.