Accident cu şase răniţi în centrul Braşovului. Două dintre victime sunt copii

Şase persoane, între care doi copii, au fost rănite sâmbătă, în urma unui accident care a avut loc între două autoturisme pe bulevardul Alexandru Vlahuţă din Braşov, o arteră intens circulată.
Filip Stan
29 dec. 2018, 14:51
Accident cu şase răniţi în centrul Braşovului. Două dintre victime sunt copii

”Toate persoanele rănite erau conştiente şi prezintă diferite traumatisme, cu excepţia unei tinere în vârstă de 28 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, toracic şi la membrele inferioare. Patru dintre răniţi – doi adulţi şi doi copii – au fost transportaţi la spital, iar ceilalţi doi au refuzat transportul la o unitate medicală. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare, un echipaj cu apă şi spumă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

Potrivit IPJ Braşov, unul dintre şoferi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

”Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Braşov, care conducea un auto marca BMW pe bulevardul Alexandru Vlahuţă dinspre bulevardul Gării către strada Zizinului, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabil umed a derapat şi a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un auto marca Skoda. (…) Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, informează purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, subcomisar Alina Ivan, potrivit unui comunicat de presă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT