Accident grav în Argeş. Doi tineri, proaspăt căsătoriţi, au murit pe loc

Un accident grav a avut loc pe DN 7, în localitatea Valea Ursului din Argeş. Doi tineri, proaspăt căsătoriţi, au murit după ce masina în care se aflau a intrat într-o autoutilitară. 
Filip Stan
19 mai 2020, 17:22
Accident grav în Argeş. Doi tineri, proaspăt căsătoriţi, au murit pe loc

Ilie (35 de ani) și soția sa, Diana (22 de ani), ambii din Pitești, erau căsătoriți de mai puțin de un an. Luni dimineață, cei doi se deplasau cu un autoturism marca Dacia Logan, pe DN 7, dinspre Vâlcea către Pitești. La volan se afla Ilie, iar la un moment dat, din cauza carosabilului umed, acesta ar fi pierdut controlul direcției şi a ajuns pe contrasens, acolo unde s-a izbit de o autoutilitară care se deplasa dinspre Pitești către Râmnicu Vâlcea.

La fața locului s-au deplasat echipaje SMURD, ale Ambulanței, polițiști rutieri, dar și un echipaj pentru Descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenă.

Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru Ilie și Diana. Cei doi tineri au murit pe loc în urma impactului care a strivit efectiv Logan-ul în care se aflau, notează curier.ro.

Potrivit unor surse, tânăra care și-a pierdut viața în cumplitul accident din Valea Ursului ar fi fost însărcinată.

Citeşte şi Accident grav la ieşire din Suceava. O persoană a murit

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Atitudine de mers la shopping”. S-au contrat dur în direct din cauza lui Baiaram: „Nu a fost cu mapa, a fost cu sapa”
Capital.ro
Volkswagen a rechemat mii de mașini electrice în service. Bateriile pot provoca incendii în anumite situații. Ce modele sunt vizate
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT