Accident grav în Argeş. Patru persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă

Un accident grav s-a produs, miercuri seara, în Piteşti. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare foarte gravă, informează România TV. A fost nevoie de intervenţia celor de la Descarcerare pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate.
Filip Stan
20 feb. 2013, 21:09
Accident grav în Argeş. Patru persoane au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă

Accidentul s-a produs la intrare în pasajul de la Bascov, de lângă Piteşti, la intersecţia cu drumul naţional 7. Potrivit martorilor, un monovolum şi un autoturism au făcut întrecere, însă la un moment dat şoferul monovolumului a pierdut controlul volanului şi a intrat frontal într-un autocamion care venea din faţă.

În urma impactului patru persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare foarte grav, fiind inconştiente. Acestea au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Argeş. Pentru a scoate victimele dintre fiarele contorsionate ale maşinii, a fost nevoie de intervenţia celor de la Descarcerare.

Potrivit martorilor, victimele aveau picioarele rupte şi multiple traumatisme.

Cei care au sunat la 112 au fost angajaţii unei firme aflată în apropierea locului unde s-a produs accidentul.

Traficul este blocat prin pasaj, dar se circulă prin afara pasajului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gică Hagi a schimbat la pauză pe Băluță cu Screciu: cifrele arată de ce România a pierdut cu Suedia 1-2
Capital.ro
Prețuri carburanți sâmbătă, 26 septembrie. Cât costă benzina, motorina și GPL-ul în weekend. Noile tarife din benzinării
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte