Accident grav în Brăila, un microbuz s-a ciocnit cu un tractor. Traficul între Brăila şi Slobozia este oprit pe ambele sensuri

Două persoane au fost rănite joi seară în urma unui accident produs pe DN21 între un microbuz şi un tractor, traficul rutier fiind oprit pe ambele sensuri, potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Brăila.
Iulian Tudor
19 iul. 2018, 17:37
Accident grav în Brăila, un microbuz s-a ciocnit cu un tractor. Traficul între Brăila şi Slobozia este oprit pe ambele sensuri

La ieşirea din oraşul Însurăţei către Bărăganul, şoferul unui tractor nu a acordat prioritate de trecere unui microbuz în care se aflau şapte persoane, intrând în coliziune laterală cu acesta, impact în urma căruia au fost rănite două persoane aflate în microbuz.

„Două persoane aflate în microbuz au fost duse la spital cu o ambulanţă SAJ şi o autospecială SMURD. Nu au fost persoane încarcerate„, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt.col. Ştefan Stoian.

Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, în vederea acordării de îngrijiri medicale necesare şi pentru efectuarea cercetării locului faptei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT