Accident grav în judeţul Buzău. Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite UPDATE

Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, în urma unui accident rutier produs luni dimineaţă pe DN1B Buzău - Ploieşti şi în care au fost implicate trei autoturisme. Circulaţia rutieră a fost complet blocată în zonă.
Alina Costache
21 aug. 2017, 05:00
Accident grav în judeţul Buzău. Două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite UPDATE

UPDATE: Toţi cei cinci răniţi în accidentul produs luni dimineaţă pe DN 1 B Buzău – Ploieşti, în localitatea buzoiană Merei, sunt în afara oricărui pericol, însă unii dintre ei au politraumatisme şi fracturi care necesită intervenţii chirugicale.

Şoferul vinovat de producerea accidentului spune că în noaptea de duminică spre luni ar fi fost implicat într-o altercaţie în timpul căreia i s-ar fi pulverizat spray lacrimogen în ochi, iar după aproximativ o oră s-a urcat la volan şi a provocat accidentul soldat cu moartea a două persoane.

Accidentul a avut loc în localitatea Merei, după ce un autoturism Volkswagen în care se aflau două persoane a intrat pe contrasens si a lovit alte două autoturisme care veneau din sens opus. Prima maşină lovită a fost acroşată în partea stângă, iar cea de a doua, un autoturism BMW, a fost lovită în plin şi aruncată în afara şoselei.

În urma impactului, şi-au pierdut viaţa două persoane din autoturismul BMW, iar alte cinci au fost rănite, suferind diverse fracturi şi traumatisme. Toţi cei cinci răniţi – două femei şi trei bărbaţi – au fost preluaţi de ambulanţe şi duşi la Spitalul Judeţean Buzău.

Persoanele aflate în cele două maşini lovite sunt membrii unei familii din judeţul Vrancea, care se întorceau din concediu de la munte.

La această oră, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri pe DN1B Buzău – Ploieşti, la Merei, formându-se coloane de maşini pe o distanţă de aproximativ doi kilometri.

Citeşte şi Accident grav pe Calea Rahovei din Capitală

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Fosta amantă a lui Sorinel Copil de Aur a trecut la amenințări: “Nu mi-e frică de pușcărie”
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB?! Ratarea calificării în fața letonilor de la Auda a pus capac. Exclusiv
Capital.ro
Poți primi bani la bătrânețe chiar dacă nu ai lucrat niciodată. Câți bani pot lua românii din această țară
Playtech.ro
Amenda pe care mulți șoferi încă o calculează greșit. Cât plătești din iulie 2026 pentru cele mai comune abateri
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României moderne. Avea 87 de ani
wowbiz.ro
Medicii au stabilit cu ce boală se confruntă, de fapt, Miruna! Adolescenta în vârstă de 18 ani se află în stare gravă, după ce a contractat o bacterie pe litoral
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primarul unei comune din Alba, găsit fără viață în podul casei. Și-ar fi pus capăt zilelor
iamsport.ro
Victor Becali a dat cărțile pe față în legătură cu ”ruptura” dintre el și vărul Gigi: ”Mărginași cărora le place să se trezească vorbind!”
MediaFlux
Modificare la pensie de la 1 August 2026. Crește stagiul complet de cotizare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România