Accident grav la Campionatul Naţional de Rally Cross. Doi spectatori au fost răniți, competiția a fost oprită

Un accident grav a avut loc duminică, în timpul Campionatului Național de Rally Cross din Argeș. Doi spectatori au fost loviți după ce o roată s-a desprins dintr-un bolid.
Irina Dumitrescu
17 aug. 2025, 14:28
Accident grav la Campionatul Naţional de Rally Cross. Doi spectatori au fost răniți, competiția a fost oprită

Accident grav la Campionatul Naţional de Rally Cross. Competiția a fost oprită după ce două persoane din public au fost rănite. A fost deschis dosar penal după acest incident.

Accident la Campionatul Național de Rally Cros. A fost deschis dosar penal

Competiția se desfășura în comuna Bughea de Sus, din județul Argeș. Două persoane au fost rănite grav după ce roata unei mașini care participa la cursă s-a desprins. Una dintre victime se află în stop cardio-respirator, iar medicii depun eforturi pentru a-l resuscita. Cea de-a doua victimă era conștientă în momentul în care medicii au transportat-o la spital.

Citește și Accident grav în judeţul Bistriţa-Năsăud. Un bărbat şi-a ucis cu mașina fiul în vârstă de doi ani

„Pe parcursul competiţiei ,,Rally Cross – Etapa 4 Campionatul Naţional de Rally Cross” care se desfăşoară în comuna Bughea de Sus, două persoane (spectatori) au fost rănite de o roată desprinsă de la un vehicul participant. Ambele persoane au fost transportate la spital de două echipaje medicale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, au transmis oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Potrivit organizatorilor competiției, una dintre victime este un membru al unei echipe ce participa la cursa din Argeș.

„Anvelopa a părăsit traseul de concurs și a ajuns într-o zonă tehnică, unde a lovit un membru al unei echipe. Echipele medicale prezente la fața locului au intervenit imediat, victima fiind transportată la Spitalul Municipal Câmpulung. Conform informațiilor transmise de echipa medicală, starea acesteia este gravă.

Organizatorii își exprimă regretul față de acest incident și transmit întreaga susținere persoanei accidentate, familiei și colegilor săi. Siguranța sportivilor, echipelor și spectatorilor rămâne prioritatea principală, iar măsurile de securitate implementate au permis o intervenție promptă.

O anchetă pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale producerii evenimentului este în desfășurare”,a transmis organizatorul într-un comunicat de presă.

Citește și Răsturnare de situație în cazul accidentului de la Târgu Frumos, în care un bărbat și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite grav. Ce spun polițiștii despre cauza producerii tragediei

Poliţia Argeş anunţă că deschide dosar penal în acest caz.

„Conducătorul autoturismului aflat în concurs, bărbat de 44 de ani, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.  Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează ca în cauză să fie întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung. Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, au transmis oficialii Poliţiei.

 

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Final Four EHF Euro Cup: România egalează cu Ungaria 16-16 la pauză, după repriza horror cu Danemarca
Capital.ro
Radu Georgescu trage un semnal de alarmă. România a fost lovită de scăderi puternice în mai multe sectoare: Este cea mai mare scădere de la pandemie
Playtech.ro
Vinzi lucrurile din casă pe OLX sau Vinted? De la ce punct poate deveni activitatea ta una care interesează ANAF
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Uluitor! Ion Țiriac a vorbit despre românul care 'a făcut tot ce există astăzi în Statele Unite': 'Mi-a fost coleg de școală'
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte