Accident grav pe DN1A, în Prahova: O persoană a murit, alte patru sunt rănite

O persoană a decedat şi alte patru au ajuns la spital, vineri dimineaţa, după ce un microbuz în care se aflau a intrat într-un copac pe DN 1A, la ieşire din localitatea Cocorăştii Colţ, anunţă Centrul Infotrafic. Toţi cei patru răniţi au fost transportaţi la spital. Potrivit news.ro, victimele sunt membri ai aceleiaşi familii, cel decedat fiind tatăl.
Romania TV
12 apr. 2019, 05:09
Accident grav pe DN1A, în Prahova: O persoană a murit, alte patru sunt rănite

Un bărbat a murit, iar alte patru persoane au ajuns la spital într-un accident grav produs pe DN1A. Şoferul unui microbuz VW care se deplasa spre București a pierdut controlul volanului într-o curbă, a pătruns pe contrasens, apoi a lovit un copac de pe marginea drumului.

La locul accidentului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Din păcate, un pasager de 60 de ani a murit pe loc, iar șoferul și alți trei ocupanți au fost grav răniți, fiind transportați la UPU din Ploiești.

Cei patru tineri răniţi sunt fiii bărbatului decedat. Potrivit news.ro, un tânăr de 18 ani a suferit un traumatism la gleznă şi un traumatism de bazin, un alt bărbat, în vârstă de 26 de ani, are un traumatism cranio-facial şi o leziune la mână, iar un bărbat în vârstă de 24 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral şi unul abdominal.  

Al cincilea bărbat implicat în accident, în vârstă de 20 de ani, pasager în autovehicul, a refuzat transportul la spital,  însă ulterior a acuzat dureri şi a fost de acord să fie preluat de echipajul medical.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT