Accident mortal în județul Constanța. Un copil de nouă ani a fost grav rănit

Accident mortal în județul Constanța, între localitățile Cobadin și Ciocârlia. Un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani a intrat în coliziune cu un copac, iar în urma impactului un tânăr de 23 de ani a murit și alți doi au fost răniți.
Iulian Tudor
06 dec. 2020, 19:34
Accident mortal în județul Constanța. Un copil de nouă ani a fost grav rănit

Accident mortal în Constanța. Accidentul a avut loc în această seară, între localitățile Cobadin și Ciocârlia. La fața locului intervin o autospoecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul descarcerare, o autospecială transport personal și victime multiple, o ambulanță terapie intensivă mobilă SMURD C, un echipaj de prim ajutor SMURD B și două echipaje ale SAJ Constanța.

Citește și: Persoană din Iași, amendată pentru propagandă electorală și nepurtarea măștii. Sancțiunea uriașă pe care a primit-o

Trei persoane sunt încarcerate, printre care se numără și un copil în vârstă de nouă ani. Una dintre aceste trei persoane ar fi inconștientă, conform reprezentanților echipajelor de intervenție. Conform primelor informații, un autoturism s-a lovit violent de un copac din motive care urmează să fie stabilite, conform ziuaconstanta.ro.

Accident mortal în Constanța. ”Astăzi, în jurul orei 17.00, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DN 3, între localitățile Ciocârlia și Cobadin. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un bărbat de 25 de ani, a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a unui bărbat, de 23 de ani, precum și vătămarea corporală a 2 pasageri” , a transmis IPJ Constanța.

Accident grav în Timiş. Maşină lovită de un tren cu pasageri

Un accident grav s-a petrecut duminică dimineaţă, în judeţul Timiş. O maşină a fost lovită în plin de un tren în care se aflau mai multe persoane. În urma impactului, şoferul autorurismului a fost rănit grav, fiind trasportat de urgenţă la spital.

Accident grav în Timiş. Incidentul s-a petrecut în localitatea Giroc. Un tren Inter Regio a lovit în plin un autoturism. În urma impactului, şoferul maşinii a suferit răni multiple, fiind transportat de urgenţă la spital, potrivit realitateadetimis.net.

O autospecială de descarcerare grea, o autospecială de descarcerare și 7 pompieri, dar şi o ambuolanţă SAJ şi un echipaj de poliţie au ajuns imediat la faţa locului. Trenul Inter Regio se deplasa pe ruta Timișoara-Târgu Mureș. Cei 14 călători care se aflau în tren nu au necesitat îngrijiri medicale. În autoturism se afla doar şoferul, care a fost transportat de urgenţă la spital.

 

 

 

 

 

 

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Restanțe uriașe, chiar și din 2018, în sportul românesc! O singură federație are de primit peste 33 de milioane de lei de la stat!
Capital.ro
Horoscop 16 octombrie. O zi cu răsturnări de situație și decizii care pot da peste cap viața
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT