Accident rutier grav, a fost activat CODUL ROŞU – două persoane au murit, alte şapte au fost rănite UPDATE VIDEO

Două persoane au murit, iar alte şapte, între care un copil, au fost rănite, într-un accident rutier produs duminică dimineaţă pe DN 15, în judeţul Harghita, şi în care a fost implicat un microbuz cu 20 de pasageri. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat că a fost declanşat Planul roşu de intervenţie, la faţa locului fiind trimise echipaje de Ambulanţă din două judeţe, pentru preluarea victimelor.

RomaniaTV.net
10 dec. 2017, 06:56

UPDATE. Microbuzul răsturnat pe DN 15, între Borsec și Tulgheș, în urma căruia două persoane au decedat și mai multe au fost rănite, făcea curse regulate între Praga și Orhei, în Republica Moldova, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip.

„E vorba despre un microbuz care se constituie ca și cursă regulată pe relația Praga-Orhei (Republica Moldova). Vorbim despre șofer și 19 pasageri. Două persoane decedate, sunt date aproximative, ambii cu vârsta de aproximativ 30 ani, sunt din Republica Moldova. (…)

  Din primele informații vorbim de neadaptarea vitezei la condițiile meteo și de drum, în zonă ningea, iar accidentul s-a produs pe un sector de drum în curbă”, a precizat Gheorghe Filip.

Șeful Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat că echipajele pe care le coordonează au transportat cinci pacienți, din Republica Moldova, la Spitalul din Toplița, iar un echipaj de prim ajutor transportă o mamă, care prezintă excoriații, și pe copilul său, care este doar speriat, aceștia fiind din România. Cele cinci persoane prezintă politraumatisme și acuză dureri la nivelul capului, toracelui, brațelor.

De asemenea, Peter Szilard a mai spus că alte opt persoane, care au leziuni minore, respectiv excoriații, au refuzat transportul la spital.

„În acest moment avem două persoane decedate și 15 pacienți răniți. Opt au refuzat transportul la spital. Șapte au fost transportați la spitalul din Toplița, șase cu leziuni și copilul fără leziuni”, a precizat Peter Szilard.

Prefectul județului Harghita, Adrian-Jean Andrei, a fost anunțat despre accident și a dat asigurări că s-au luat toate măsurile pentru acordarea primului ajutor victimelor și transportarea lor la spital, transmite Agerpres.

UPDATE. Cele şapte persoane rănite în accidentul produs duminică dimineaţă în Harghita şi în care a fost implicat un microbuz plin cu pasageri au fost transportate la spitalul din Topliţa, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Gheorghe Filip. El a precizat că accidentul s-a produs după ce şoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, a declarat pentru News.ro că cei şapte răniţi au fost transportaţi la spitalul din Topliţa, iar printre ei se află şi un copil de 2 ani. Copilul, care se afla la mama lui în braţe în momentul accidentului, este în stare bună, dar a fost dus la spital pentru investigaţii.

Potrivit reprezentantului Poliţiei Harghita, microbuzul implicat în accident venea de la Praga, având destinaţia Orhei, Republica Moldova, iar în acesta se aflau în total 20 de persoane – 19 pasageri şi şoferul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita a precizat că, pe un carosabil acoperit cu zăpadă, şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat.

El a spus că echipajele ajunse la faţa locului au găsit două persoane- un bărbat şi o femeie – încercerate, fiind declarat decesul acestora.

Accoidentul a avut loc duminică dimineaţă pe DN 15, în localitatea Tulgheş din judeţul Harghita.

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere, două echipaje de descarcerare, cinci ambulanţe SMURD şi trei ambulante ale Seviciului Judeţean de Ambulanţă. Având în vedere numărul persoanelor implicate, forţele de intervenţie au fost suplimentate ulterior cu o ambulanţă de terapie intensivă mobilă, două ambulanşe SMURD şi un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Neamţ, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform IGSU, celelalte persoane aflate în microbuz şi care nu au fost transportate la spital – 11 – au răni minore. Ele au refuzat transportul la spital şi se află la sediul primăriei din Tulgheş, unde primesc hrană şi ceai cald. Acestea rămân în continuare sub supravegherea echipajelor medicale, a adăugat IGSU.

Accidentul a avut loc pe DN 15, între localităţile Borsec şi Tulgheş, fiind implicat un microbuz în care se aflau 20 de pasageri şi care făcea o cursă din Republica Moldova.

Primele informaţii arată că şi-au pierdut viaţa două persoane – un bărbat şi o femeie. De asemenea, alţi şapte oameni au fost răniţi, între aceştia fiind şi un copil, a cărui stare nu este gravă, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

El a spus că a fost declanşat Planul roşu de intervenţie, iar la faţa locului au fost trimise echipaje de Ambulanţă atât din judeţul Harghita, cât şi din Neamţ, la această oră având loc trierea victimelor pentru transferul la spital.

Conform secretarului de stat în Ministerul de Interne, primele informaţii arată că trei dintre răniţi s-ar afla într-o stare mai gravă.

Arafat a precizat că intervenţia salvatorilor la faţa locului este în desfăşurare, fiind dificilă din cauza ninsorii abundente. El a mai precizat că zona în care s-a produs accidentul se află la o distanţă mare de oraşele mari, urmând să se stabilească la ce spitale vor fi trimise victimele.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că la faţa locului au intervenit 9 echipaje medicale şi că, după o primă evaluare, 11 persoane au diverse traumatisme.

DSU a mai precizat că la nivelul Spitalului Judeţean Miercurea Ciuc a fost activat Planul alb.

viewscnt