Accident TERIBIL pe DN22. Un bărbat a murit în urma coliziunii frontale între un autoturism şi un TIR

Un bărbat a murit într-un grav accident rutier petrecut joi pe DN22 Tulcea - Constanţa, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un autotren ce circula din sens opus.
Iulian Tudor
13 feb. 2014, 09:10
Accident TERIBIL pe DN22. Un bărbat a murit în urma coliziunii frontale între un autoturism şi un TIR

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, în urma coleziunii puternice, un constănţean în vârstă de 58 de ani şi-a pierdut viaţa pe loc, informează Agerpres.

Accidentul s-a produs într-o curbă, în apropierea intersecţiei DN22 cu drumul către localitatea constănţeană Sibioara.

Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că, din cauza neatenţiei, şoferul autoturismului a pătruns pe contrasens şi a intrat frontal într-un TIR condus regulamentar de un bărbat din Curtea de Argeş.