Accidente în lanț în România în minivacanța de 1 Decembrie. Părinți și copii, morți și răniți pe șoselele țării

Val de accidente în timpul minivacanței de 1 Decembrie. În mai multe zone din țară au avut loc coliziuni dure, în urma cărora mai multe persoane au murit și au fost rănite.
Filip Stan
02 dec. 2023, 19:57
Accidente în lanț în România în minivacanța de 1 Decembrie. Părinți și copii, morți și răniți pe șoselele țării
Accidente în lanț în România în mini-vacanța de 1 Decembrie. Părinți și copii, morți și răniți pe șoselele țării

Părinți și copii, morți în accidente grave. În Dâmbovița și-au pierdut viața un tată și fiica lui, iar în Mehedinți o mamă și fata ei. În stațiunea Predeal nu mai puțin de 5 persoane au fost rănite în urma unei coliziuni dintre trei mașini.

Citește și: Accident grav în Caracal! Un microbuz cu șapte militari NATO de la Deveselu s-a răsturnat. Cinci oameni au ajuns la spital

Accidente grave pe șoselele din România

Un bărbat şi fiica sa de 10 ani au murit, sâmbătă, în urma unui accident produs în localitatea Gheboieni, judeţul Dâmboviţa. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că, pe DN 72A, localitatea Gheboieni, judeţul Dâmboviţa, s-a produs o coliziune frontală între două autoturisme: „În urma impactului au rezultat patru victime, dintre care două persoane au decedat (tată şi fiică), iar celelalte două au fost transportate la spital, cu diferite leziuni”.

La faţa locului a aterizat şi un elicopter SMURD. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a precizat că circulaţia rutieră a fost reluată, după ce anterior s-a desfăşurat pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei. Circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers pentru mai mult timp, mai informează sursa citată.

Accidente au avut loc și la munte. Traficul a fost blocat și pe DN1, sâmbătă după-amiază, între Ploieşti şi Braşov, în staţiunea Predeal, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Cinci persoane au fost rănite în urma impactului.

„Traficul rutier este blocat pe DN1, în zona localităţii Predeal, ca urmare a unui accident de circulaţie, ce a avut loc cu puţin timp în urmă. În accident sunt implicate 3 autovehicule şi în urma coliziunii dintre acestea, 5 persoane, ocupanţi în autovehicule, beneficiază de sprijin medical”, a transmis, sâmbătă după amiază, IPJ Braşov.

Instituţia a mai precizat că drumul este impracticabil din cauza poziţiei vehiculelor implicate în accident, iar traficul rutier „urmează a fi reluat de îndată ce va fi posibil, după finalizarea activităţilor de cercetare şi îndepărtarea vehiculelor avariate de pe carosabil”. La faţa locului au existat și echipaje ale Poliţiei Rutiere şi Serviciului Criminalistic care au făcut cercetări pentru lămurirea condiţiilor în care s-a produs accidentul. Poliţia Braşov recomandă şoferilor să respecte semnalizarea şi să conducă prudent.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră a fost reluată pe DN 1, localitatea Predeal. Potrivit sursei citate, valorile de trafic sunt foarte ridicate, fiind formate coloane lungi de autovehicule, pe ambele sensuri de mers. La fața locului sunt prezente mai multe echipaje de poliție, în vederea fluidizării circulației.

Citește și: Accident cu zeci de victime în Galați și Giurgiu. Mai mulți copii și adulți au ajuns la spital

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT