Acoperişul unui teatru din centrul Londrei s-a prăbuşit: Poliţia anunţă NUMEROASE VICTIME

Acoperişul clădirii Apollo Theatre din inima Londrei s-a prăbuşit joi seară chiar în timpul unui spectacol, provocând 'mai multe victime', a anunţat poliţia britanică, fără a preciza dacă sunt răniţi sau morţi, informează Agerpres.
Romania TV
19 dec. 2013, 21:01
Acoperişul unui teatru din centrul Londrei s-a prăbuşit: Poliţia anunţă NUMEROASE VICTIME

UPDATE 6.00: „Operaţiunile de căutare s-au încheiat”, a anunţat vineri Brigada de pompieri din Londra, adăugând că „pompierii au lucrat intens în condiţii foarte dificile”, relatează BBC News Online.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă din Londra, au fost rănite cel puţin 81 de persoane, însă poliţia a estimat numărul celor răniţi la 76.


UPDATE 23:43 Cinci victime sunt „rănite grav”, anunţă poliţia, şi alte 30 de persoane au suferit răni uşoare.

‘Am fost sunaţi în jurul orei 20.15 GMT de la Teatrul Apollo pentru prăbuşirea acoperişului în timpul unui spectacol‘, a declarat un purtător de cuvânt de la Scotland Yard, precizând că are ‘cunoştinţă despre mai multe victime’.

Poliţia, serviciile de urgenţă şi opt camioane de pompieri sunt prezente la faţa locului.

Potrivit pompierilor, un balcon s-ar fi prăbuşit peste spectatori.

Teatrul era plin la ora accidentului care s-a produs în timpul reprezentaţiei ‘The Curious Incident Of The Dog in the Night-time’, au declarat mai mulţi martori oculari la canalele TV de informaţii non-stop.

Teatrul Apollo de pe Shaftsbury Avenue din centrul Londrei a fost inaugurat în 1901.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT