Acordul de încetare a focului Israel-Hamas încă nu a fost aprobat, afirmă reprezentanţi ai celor două părţi

Responsabili ai mişcării palestiniene Hamas au afirmat joi că încă nu s-a ajuns la un acord privind încetarea focului cu Israelul, după ce un responsabil israelian a evocat încheierea unui asemenea acord începând de vineri, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
17 iul. 2014, 14:35
Acordul de încetare a focului Israel-Hamas încă nu a fost aprobat, afirmă reprezentanţi ai celor două părţi

‘Informaţiile privind un acord de încetare a focului sunt inexacte. Sunt eforturi în curs, dar nu există deocamdată un acord‘, a declarat pentru France Presse purtătorul de cuvânt al Hamas Sami Abu Zouhri.

La rândul său, şeful biroului de presă al Hamas din Gaza, Ihab Hussein, a declarat că ‘discuţiile şi întâlnirile continuă’ şi se speră că ‘se va ajunge la ceva care să pună capăt’ actualei situaţii.

Şi un reprezentant de la Cairo (Egipt) al Fatah, partidul preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, a indicat că există un acord ‘pe masa de lucru’, dar încă nu a fost aprobat.

Autorităţile egiptene care joacă rolul de mediatori între Israel şi Hamas nu au fost în măsură să confirme deocamdată încheierea unui acord.

În fine, un oficial israelian care anterior a afirmat că înalţii reprezentanţi ai Israelului la negocierile de la Cairo au acceptat o propunere egipteană privind un acord de încetare a focului în Gaza începând de vineri a precizat ulterior pentru Reuters că acordul nu a fost deocamdată supus la vot de cabinetul de securitate al premierului israelian Benjamin Netanyahu, care încă îl examinează.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT