Acţiune de protest la Oslo împotriva decernării premiului Nobel Uniunii Europene VIDEO

Oponenţii atribuirii premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene au participat duminică seara, purtând torţe în mâini, la un marş de protest pe străzile principale ale capitalei norvegiene Oslo, unde luni urmează să se desfăşoare ceremonia decernării acestei prestigioase distincţii, la demonstraţie fiind prezenţi reprezentanţi ai circa 50 de organizaţii şi asociaţii, relatează The Huffington Post şi BFM.
Romania TV
10 dec. 2012, 08:38
Acţiune de protest la Oslo împotriva decernării premiului Nobel Uniunii Europene VIDEO

Organizatorii marşului consideră că UE nu merită Nobelul pentru Pace întrucât, ‘printre altele, desfăşoară operaţiuni militare, duce o politică comercială agresivă şi nu pune în aplicare măsuri mai stricte faţă de imigranţii din Africa’, informează Agerpres.

Acţiunea a fost susţinută de Biroul Internaţional pentru Pace, recompensat cu Premiul Nobel în 1910. Reprezentanţii acestei organizaţii subliniază că membrii Comitetului s-au îndepărtat prea mult de litera testamentului lui Alfred Nobel, care scria ca premiul să fie acordat ‘unei persoane care a obţinut cele mai mari succese sau a făcut mai mult decât altele pentru coeziunea dintre popoare şi pentru reducerea efectivelor armatelor active, precum şi pentru organizarea de congrese pe problema păcii, atrăgând prin aceasta atenţia mondială’.

‘Dacă Nobel ar fi vrut să dea Comitetului dreptul de a interpreta în mod liber cuvintele sale, el putea să trimită doar un plic cu bani parlamentului norvegian, cu indicaţia ‘Dispuneţi după propria dorinţă’ ‘, a afirmat şeful Biroului Internaţional pentru Pace, Thomas Magnusson.

De asemenea, şi-au exprimat solidaritatea cu organizatorii protestului de la Oslo laureaţii premiului Nobel pentru Pace din 1976 şi 1980, Mairead Corrigan Maguire şi Adolfo Pérez Esquivel, care nu au reuşit să ajungă în capitala norvegiană pentru a se alătura protestului. Pe bulevardele înzăpezite din Oslo au defilat reprezentanţi ai coaliţiei de extrema stângă din Grecia, Syriza, membri ai partidelor de centru din Norvegia, care au anunţat boicotarea ceremoniei, precum şi reprezentanţi ai mai multor organizaţii pentru drepturile omului din ţara fiordurilor.

Un rol activ în organizarea marşului l-a avut mişcarea socială ‘Nu UE!’, care numără mai mult de 25.000 de membri în întreaga Norvegie. La acţiunea de duminică seara de la Oslo au participat, potrivit unor estimări, între 700 şi 1.200 de persoane. Totuşi, conform organizatorilor, nu este important cât de mulţi oameni au decis să iasă în stradă într-o seară friguroasă de decembrie, ci cât de răspândit este punctul de vedere critic cu privire la activităţile şi perspectivele UE.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT