Acţiunile europene au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală de la sfârşitul lunii decembrie

Acţiunile europene au închis tranzacţiile de vineri în creştere şi au înregistrat cel mai mare avans săptămânal de la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, după ce date referitoare la piaţa americană a muncii au sporit optimismul privind redresarea economică.
Romania TV
03 feb. 2012, 20:41
Acţiunile europene au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală de la sfârşitul lunii decembrie

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 1,6%, iar la nivelul săptămânii cu 3,4%.

Acţiunile companiilor auto şi cele ale băncilor, ale căror profituri se pot îmbunătăţi datorită creşterii economice, au avut cele mai bune evoluţii, cu un avans al indicilor de profil de 2,7%, respectiv 2,4%.

„Economia americană se află într-o redresare moderată. Companiile ar putea deveni mai încrezătoare în economie”, a declarat Richard Batty, analist la compania Standard Life Investments, care administrează active de 248,37 miliarde de dolari.

Pe alte pieţe europene, indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 1,81%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1,67% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 1,52%.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România