Activele pensiilor private vor creşte cu peste 40% în acest an

Activele pensiilor private obligatorii şi facultative vor depăşi 2,3 miliarde de euro la finele acestui an, de la circa 1,6 mliarde de euro în decembrie 2011, pe fondul creşterii contribuţiei la Pilonul II şi intrării de noi participanţi din rândul cadrelor militare şi poliştilor.
Romania TV
30 ian. 2012, 21:44
Activele pensiilor private vor creşte cu peste 40% în acest an

„Pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II), numărul de participanţi va fi mai mare decât cel înregistrat la finele anului 2011, ca urmare a intrării în sistem a salariaţilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. După creşterea contribuţiei la 3,5%, sumele virate la Pilonul II vor cumula 2,5 miliarde de lei şi vor depăşi 9,5 miliarde de lei (circa 2,2 miliarde de euro) în decembrie 2012”, a declarat preşedintele CSSPP, Mircea Oancea.

Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), activele pensiilor private obligatorii şi facultative au crescut cu 47% în 2011, la 6,85 miliarde de lei (circa 1,6 miliarde de euro), şi au atins o pondere de 1,25% din Produsul Intern Brut (PIB). CSSPP a luat în calcul un PIB estimat pentru 2011 de 547,83 miliarde de lei.

În decembrie 2011, pe Pilonul II, numărul de participanţi depăşea 5,5 milioane persoane, iar fondurile de pensiile facultative câştigaseră aproximativ 40.000 noi clienţi, ajungând astfel la 260.393, cu 17,5% mai mult faţă de decembrie 2010.

Activele fondurilor de pensii private obligatorii, în număr de nouă, au crescut cu 48,1% în cursul anului trecut, la 6,42 miliarde de lei, în timp ce avansul pe Pilonul III a fost de 32,8%, la 435,65 milioane de lei.

„Pe Pilonul III, ne aşteptăm la peste 300.000 de participanţi şi active de peste 125 de milioane de euro la finele acestui an”, a spus Oancea.

El a adăugat că 2013 va fi anul relansării Pilonul III, în condiţiile în care legislaţia privind deductibilitatea a fost schimbată în mod favorabil de la 1 ianuarie.

De la începutul acestui an, prin modificarea Codului Fiscal, deductibilitatea fiscală a devenit totală (atât de la impozitul pe venit/profit, cât şi de la toate contribuţiile sociale obligatorii) pentru contribuţiile plătite de companii în beneficiul salariaţilor lor la fondurile de pensii facultative (Pilonul III), în limita a 400 de euro/an (circa 144 de lei/lună).

Deducerea fiscală se acordă în aceeaşi măsură (în limita a 400 de euro/an) atât pentru companie, cât şi pentru angajat, astfel că în situaţia contribuţiei mixte se ajunge la o deductibilitate cumulată de 800 de euro/an (totală pentru angajator şi parţială pentru angajat).

Primele contribuţii la Pilonul III au fost virate în mai 2007, iar pe Pilonul II un an mai târziu.

Oancea a amintit că se încearcă majorarea deductibilităţii până la 1.000 de euro/an pentru sporirea atractivităţii sistemul de pensii facultative.

El a mai spus că, în cursul acestui an, vor fi controlate toate fondurile de pensii prezente pe Pilonul II şi III.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce primă colosală au tricolorii pentru calificarea la CM 2026 din Statele Unite
Capital.ro
Probleme privind buletinele românești. Regula strictă care a ajuns să afecteze cetățenii nevinovați
Playtech.ro
Ce înseamnă penurie de carburanți pentru cetățenii de rând? Vom fi afectaţi chiar de lună viitoare
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1, atac necruțător: ”Burleanu a sacrificat calificarea la Mondial! L-a adus pe Lucescu la alibi, doar ca să mai ia un mandat, totul e din cauza lui”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj