ActiveWatch cere Primăriei demiterea conducerii Teatrului Excelsior pentru abuz şi aservirea unor interese politice. Ce s-a decis

ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) au transmis, vineri, o scrisoare deschisă prin care solicită Primăriei Capitalei demiterea conducerii Teatrului Excelsior pentru abuz, incompetenţă şi încălcarea misiunii instituţiei prin aservirea ei unor interese politice, după ce a împiedicat desfăşurarea unui eveniment organizat de publicaţia Decât o Revistă (DoR), opunându-se unui film cu imagini din timpul protestelor antiguvernamentale din Piaţa Victoriei. În replică, municpalitatea anunţă că primarul general a solicitat explicaţii din partea conducerii teatrului şi va dispune măsurile necesare pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete în viitor.
Cristina Macuc
31 mart. 2017, 13:31
ActiveWatch cere Primăriei demiterea conducerii Teatrului Excelsior pentru abuz şi aservirea unor interese politice. Ce s-a decis

UPDATE 

In legatura cu informatiile aparute in spatiul public, conform carora Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, ar fi influentat conducerea Teatrului Excelsior in luarea deciziei de anulare a unui eveniment al publicatiei Decat O Revista, Primaria Municipiului Bucuresti face urmatoarele precizari:

Primarul General nu are calitatea de a aproba sau de a interzice parteneriatele pe care institutiile de cultura aflate in subordinea Municipalitatii le incheie cu asociatii, organizatii neguvernamentale sau diferite publicatii, stabilirea acestor colaborari revenind strict conducerii institutiilor respective.

Prin urmare, informatiile conform carora Gabriela Firea ar fi avut vreo legatura cu anularea evenimentului Decat O Revista sunt pure speculatii care induc in eroare opinia publica si afecteaza imaginea institutiei Primariei Municipiului Bucuresti si a Primarului General.

Singura modalitate prin care Primarul General a „intervenit” in viata teatrala a Capitalei este alocarea din bugetul Municipiului Bucuresti a sumei de 50 de milioane de euro pentru acest domeniu, suma mai mare cu 30% fata de bugetul alocat anul trecut.

Mai mult, la initiativa Primarului General, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a modificat organigramele institutiilor de cultura din subordine, astfel incat acestea sa poata functiona eficient, aproband suplimentarea numarului de posturi, atat pentru personalul tehnic, cat si pentru artisti.

In ceea ce priveste situatia creata prin anularea respectivului eveniment, municipalitatea anunta ca primarul general a solicitat explicatii din partea conducerii teatrului si va dispune masurile necesare pentru ca astfel de situatii sa nu se mai repete în viitor.

„Cerem Primăriei Capitalei demiterea urgentă a conducerii Teatrului Excelsior şi transmiterea unui mesaj fără echivoc că instituţiile subordonate trebuie să funcţioneze în interesul cetăţenilor, libere de influenţe politice sau de altă natură care le afectează activitatea şi îndeplinirea misiunii legale”, se menţionează în scrisoare.

ActiveWatch şi CJI au precizat că managerul general, Adrian Găzdaru, şi directoarea artistică, Maria Rotar, au împiedicat desfăşurarea unui eveniment organizat de publicaţia Decât o Revistă (DoR), care ar fi trebuit să aibă loc joi.

„Cei doi s-au opus arbitrar difuzării unui scurt film despre protestele din luna februarie, deşi au recunoscut că nu au văzut materialul video, o dovadă de incompetenţă şi rea-credinţă. Justificarea oficială a teatrului a fost exprimată într-un comunicat de presă în care se susţină că evenimentul DoR «vizează o poziţie politică faţă de care Teatrul Excelsior, prin statutul şi misiunea sa, trebuie să-şi păstreze o poziţie neutră». Prin gestul lor, conducătorii Teatrului Excelsior (TE) demonstrează că instituţia este subordonată puterii politice”.

Cele două organizaţii de media au adăugat că reflectarea sau dezbaterea unor subiecte privind viaţa publică sau politică nu ar fi trebuit să surprindă, întrucât tocmai aceasta este „menirea jurnalismului”.

„Confuzia pe care o face conducerea TE între reflectarea sau dezbaterea unor teme cu incidenţă politică şi propaganda politică este o dovadă de incompetenţă şi rea-credinţă. Evenimentul era organizat de o instituţie de presă, aşa că reflectarea sau dezbaterea unor subiecte privind viaţa publică sau politică nu ar fi trebuit să surprindă, având în vedere că tocmai asta este menirea jurnalismului. Un montaj video, o expoziţie foto sau chiar o dezbatere despre evenimente civice, cum au fost protestele recente, nu pot avea conotaţie politică decât pentru nişte persoane care se află într-o relaţie de subordonare faţă de puterea politică, care îşi datorează funcţiile unor numiri făcute pe criterii politice”.

În plus, susţin cele două organizaţii, dovada cea mai bună în acest sens sunt evenimentele găzduite în ultimul an de Teatrul Excelsior, „al căror caracter politic era indiscutabil”.

„Dovada cea mai bună în acest sens sunt evenimentele găzduite în ultimele 12 luni de aceeaşi instituţie, evenimente al căror caracter politic era indiscutabil, fiind vorba de campanii electorale ale partidului care deţine controlul asupra administraţiei Capitalei. Aceste acţiuni au avut întreaga caracteristică a unor acţiuni politice, fiind organizate de partide politice cu scopul de a promova programe politice şi candidaturile unor politicieni. Atunci, de fapt, misiunea instituţiei a fost grav încălcată”, au mai scris reprezentanţii organizaţiilor.

Evenimentul „DoR Live” a fost amânat, după ce Teatrul Excelsior a decis că un film – un montaj cu fotografii realizate în timpul protestelor din Capitală, care urma să fie prezentat joi seară – este nepotrivit, pentru că „frizează sfera politică faţă de care noi trebuie să ne păstrăm echidistanţi”, fapt ce a dus la decizia publicaţiei de a încheia colaborarea cu instituţia publică.

„Filmul – 5 minute dintr-un desfăşurător de 2 ore – urma unei poezii recitate de Svetlana Cârstean şi e un montaj de imagini şi sunete de la protestele din Piaţa Victoriei, făcut de Aural Eye, împreună cu SEMI/ SILENT şi Documentaria.ro. (Fotografiile au fost publicate în DoR #27.) L-am considerat tot o poveste despre generaţii”, au transmis, joi, reprezentanţi ai revistei, pe Facebook.

Reprezentanţii Teatrului Excelsior au afirmat că evenimentul „DoR Live”, care urma să aibă loc joi seară, a fost amânat pentru că nu au fost respectate clauzele din contractul de închiriere a sălii şi a respins acuzaţiile de cenzură ale organizatorilor evenimentului, spunând că nu a fost limitat un act artistic, dar nu s-a dorit asocierea cu mesaje politice.

Artistul Tudor Chirilă a postat, vineri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj adresat primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, cu privire la cenzurarea evenimentului care ar fi trebuit să se desfăşoare, joi, la Teatrul Excelsior, din Bucureşti.

„Doamna Gabriela Firea, felul în care înţelegeţi să cenzuraţi orice ţine de amintirea protestelor din ianuarie-februarie îmi aduce aminte de tovarăşa Suzana Gâdea. Reflexele astea de cenzură ceauşistă n-o să vă ducă nicăieri. Ar trebui să le explicaţi subordonaţilor dumneavoastră din conducerile instituţiilor de spectacole că înainte să invoce argumentul penibil al > ar trebui să-şi amintească că ei sunt numiţi politic şi că una din problemele instituţiilor de spectacole din România este tocmai politizarea lor prin favorizarea şi angajarea celor loiali sistemului. Iar dumneavoastră ar trebui să înţelegeţi că protestele împotriva OUG 13 au fost un fenomen social, nu unul politic. Şi aveţi grijă că în ultima vreme teatrul angajat politic a luat amploare chiar în curtea ARCUB-ului, ceea ce e un lucru bun, pentru că ăsta e unul din rolurile artei în ziua de azi. Dar atâta vreme cât nu vizează în mod direct clica dumneavoastră de abonaţi la banii statului presupun că nu vă deranjează”, a scris Tudor Chirilă pe pagina sa de Facebook.

DailyBusiness
Cât timp pierdem cu CFR față de Ungaria și Polonia. Cele mai importante orașe turistice din România, parcurse cu trenul în peste cinci zile
Spynews
Motivul pentru care Claudia Pătrășcanu a dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu! Informații și declarații exclusive despre noul proces
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Ce sumă uriașă a câștigat Gigi Becali după calificarea FCSB în Europa League
Capital.ro
Plata cu cardul, obligatorie. Lege nouă în România din 1 ianuarie 2026. Se elimină pragul, nu se mai poate refuza
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă încurci benzina cu motorina la pompă sau invers. Ai vreo șansă să-ți repari mașina pe CASCO sau RCA
Adevarul
Dezertorii vin în ajutorul armatei ucrainene
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. „Femeie, ești normală?”. Cea mai frumoasă jurnalistă TV a apărut într-o rochie transparentă la ziua de naștere a fiicei de 2 ani
kanald.ro
Încă o tragedie în Cosmopolis! O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din complex
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Marian Ceaușescu l-a sunat pe Gigi Becali chiar înainte de FCSB - Aberdeen: ”Bună seara, domnule Gigi”
MediaFlux
O nouă lovitură pentru românii care stau la bloc. Vor plăti taxe duble CALCULE
stirilekanald.ro
„S-a pus în mijlocul căii ferate și făcea cruce” Denisa a murit lovită de tren, în timp ce vorbea cu iubitul la telefon! Declarațiile șocante ale martorilor despre fata de 15 ani
Pensionarii din Romania, luati prin surprindere! Rasturnare de situatie la PUNCTUL DE PENSIE