Activista turcă Nalan Oral este pusă în libertate. Procurorii şi-au retras contestaţia

Procurorii şi-au retras contestaţia la decizia magistraţilor Curţii de Apel Timişoara de revocare a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării în cazul activistei turce Oral Nalan, în şedinţa de marţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, urmând să dispună eliberarea din arest a activistei pentru drepturile omului reţinută de autorităţile române în urmă cu două săptămâni, deşi avea statut de refugiat în Belgia.
Romania TV
25 iul. 2017, 12:53
Activista turcă Nalan Oral este pusă în libertate. Procurorii şi-au retras contestaţia

Avocatul acesteia spune că astfel Ministerul Public recunoaşte o greşeală a Poliţiei de Frontieră, în timp ce Interpol a retras alerta roşie cu privire la Nalan Oral, acest caz fiind singular.

 După proces, avocatul acesteia a arătat că decizia Parchetului este una normală şi înţeleaptă, iar Ministerul Public recunoaşte astfel greşeala făcută de Poliţia de Frontieră.

„Ministerul Public recunoaşte astfel greşeală făcută de Poliţia de Frontieră în momentul în care nu a identificat clar documentul de călătorie cu care Nalan a intrat în ţară. Din nefericire, autorităţile române s-au confruntat cu un caz neobişnuit şi a fost nevoie de intervenţia Interpol ca şi organizaţie internaţională. Secretariatul general al Interpol a luat decizia de a şterge cazul lui Nalan din baza de date.  Acesta greşeală a costat-o pe clienta mea îndepărtarea de familie şi privarea de libertate şi a costat-o rememorarea unor traume”, a arătat avocatul Alin Speriuţi Vlad.

Întrebat ce aşteaptă de la celălat proces, de extrădare efectivă care urmează să se judece la Curtea de Apel Timişoara în 31 iulie, apărătorul lui Nalan Oral a arătat că, în mod normal, acest proces ar trebui să înceteze ca urmare a retragerii cererii Parchetului General. El a mai criticat Interpol, care a fost nevoit să retragă alerta roşie în cazul Nalan, acesta fiind singurul caz de acest fel de până acum.

„Interpol a retras alerta roşie, mandatul din baza de date, nu datorită unei erori tehnice, ci datorită unei analize juridice comunicată biroului Interpol din România, care a comunicat atât Curţii de Apel Timişoara, cât şi Parchetului. În aceeaşi zi, Curtea de Apel Timişoara a stabilit din oficiu un termen şi a remediat situaţia. Din datele pe care noi le avem, Interpol până acum nu a cenzurat niciun mandat internaţional de arestare. Cazul lui Nalan este singular”, a mai precizat Speriuţi Vlad.

Curtea de Apel Timişoara a decis, joi, punerea în libertate a activistei turce Oral Nalan, care are statut de refugiat în Belgia şi care a fost arestată preventiv în urmă cu mai mult de o săptămână după ce a fost reţinută la Vama Nădlac pentru că se afla pe o listă a Interpol.

Oral Nalan, în vârstă de 38 de ani, a fost reţinută pe 8 iulie, când venea din Ungaria şi se îndrepta spre Bulgaria, împreună cu fiica sa în vârstă de 10 ani şi cu un grup de prieteni. Vameşii români au constatat că pe numele femeii există un mandat Interpol de arestare, emis la cererea Turciei, care a condamnat-o la 30 de ani de închisoare pentru terorism.

Potrivit presei din Belgia, unde au avut loc manifestaţii de susţinere pentru Oral Nalan, activista, care studiază la o facultate de informatică din Bruxelles şi ar urma să primească cetăţenie belgiană anul viitor, este acuzată de apartenenţă la PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan).

Avocaţii activistei au atras atenţia că Poliţia de Frontieră română a confundat actul prezentat de Oral Nalan la graniţă cu un paşaport şi nu a luat în calcul statutul de refugiat.

Curtea de Apel Timişoara a dispus, după reţinere, arestarea preventivă a lui Oral Nalan pentru pe perioadă de 30 de zile, iar între timp România a demarat procedurile de extrădare.

În semn de protest, Oral Nalan a făcut greva foamei în primele zile după reţinere.

Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, s-a declarat surprins şi întristat că presa o numeşte ”activistă” pe Oral Nalan.

”Am fost surprinşi şi întristaţi să vedem că presa spune că această individă este o activistă, pentru că ea a fost condamnată de o instanţă din Turcia şi nu are nicio legătură cu tentativa de lovitură de stat sau ceva asemănător. Este cu totul altă problemă. Ea este acuzată că face parte dintr-o grupare teroristă de extremă-stânga”, a precizat ambasadorul într-o conferinţă de presă susţinută la Ambasada Turciei la Bucureşti.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce spunea ambasadorul URSS la București despre români, în 1965: „Deşi România este o ţară săracă, totuşi face pe nebuna. O să vă vindeţi complet imperialiştilor“
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Trebuie să transmită asociației de proprietari
Playtech.ro
Care este distanța minimă legală între vecini: Reguli esențiale pentru construirea unei case lângă proprietăți învecinate
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Pensionarii, îngenuncheați de măsurile de austeritate. Analist: „Statul ar fi trebuit să fie primul afectat”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Mașina hibrid care face valuri. Prețul noului model nu are concurență
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
Dublă tragedie la Iași! Mamă și fiu, morți după ce au consumat acest aliment
Playsport.ro
Băiat de 8 ani, găsit trăind printre câini. Nu știe să vorbească, comunică doar prin lătrat și...
Capital.ro
A murit marea actriță. A fost una dintre cele mai frumoase și iubite artiste
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Istoria fascinantă a Palatului Kiseleff, clădirea unde funcționează EXIM Bank și e mărul disordiei între premierul Bolojan și RAPPS
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Financial Times: Unirea dintre „urs” și „dragon” sperie Occidentul. Cum îl poate folosi Xi pe Putin