Actor de 49 de ani, mort de Covid. Fusese internat în spital pentru a doua oară, din cauza virusului

Actorul sârb Marko Živić a încetat din viață joi seara, în jurul orei 19.30, la Belgrad, după o luptă dură cu coronavirusul. Acesta avea 49 de ani.
Daniel Spătaru
14 oct. 2021, 22:14
Actor de 49 de ani, mort de Covid. Fusese internat în spital pentru a doua oară, din cauza virusului

Marko Zivic și-a petrecut ultimele zile în spital, conectat la un aparat cu oxigen, aceasta fiind a doua oară când actorul a fost internat din cauza coronavirusului. Prima dată când a fost internat a fost stabilizat în spital, astfel că a fost externat şi a continuat tratamentul la domiciliu, dar simptomele sale s-au agravat brusc. A doua oară, din păcate, actorul a pierdut bătălia cu virusul.

Lui Marko Zivic i s-a îndepărtat o tumoare malignă în 2008, care i-a afectat apoi părți din esofag și stomac. Invitat la emisiunea „Supraviețuitori” de pe K1, el a rememorat momentele dificile prin care a trecut, când a descoperit că are cancer.

„Am descoperit-o complet din întâmplare. M-am dus la academicianul Dr. Predrag Peško, directorul Institutului pentru Boli ale Tractului Digestiv și am aflat că am o problemă abdominală și apoi boală esofagiană. Astăzi am o incizie de 15 centimetri, de-a lungul pieptului și abdomenului. Operația mea a durat șapte ore și jumătate„, spunea actorul.

Citeşte şi Şoc la Hollywood. Actorul găsit mort în casă luase o supradoză de cocaină, heroină şi fentanil

Marko Živić s-a născut la 4 aprilie 1972 la Kruševac. A terminat actoria în 1995 la Academia de Arte din Novi Sad, la clasa profesorului Rade Markovic. A lucrat în teatru și film şi a făcut parte din distribuția permanentă a Teatrului Terazije și angajat al Teatrului Dramatic din Belgrad. A câștigat multe premii şi a fost gazda emisiunii „Marko Živić show”, la TV Fox. A fost căsătorit timp de patru ani cu Natasa Pavlovic, prezentatoare sârbă, de care a divorțat acum mai bine de un deceniu.

Citeşte şi A murit actorul John Paragon. Avea 66 de ani, iar cauzele morţii nu se cunosc încă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT