Actorii fără scenă. Absolvenţii de teatru, condamnaţi la statutul de „şomeri cu diplomă”

Să alegi să fii actor poate părea un act de curaj nebun sau chiar un lux în România mileniului trei, dar totuşi există tineri care luptă pentru visul lor  şi demarează proiecte independente, precum Teatrul InDArt.

Veteranii teatrului spun că înveţi să fii actor nu în facultate, ci abia atunci când ajungi „pe scândură”. Numai că scenele teatrelor au ajuns să pară un teritoriu interzis pentru tinerii abia ieşiţi din şcolile de actorie, în condiţiile în care vremurile în care absolvenţii erau repartizaţi imediat după încheierea studiilor sunt demult apuse.

Într-un context socio-economic agitat, cultura este undeva în coada listelor de priorităţi, teatrele nu au bani pentru a crea posturi noi şi se limitează doar la a căuta colaboratori. În aşteptarea unor vremuri mai bune, mulţi actori tineri rătăcesc drumul şi se irosesc în joburi de compromis, care să le asigure ziua de mâine. Alţii încearcă, însă, să continue lupta demarând proiecte independente în speranţa că vor reuşi în cele din urmă să se facă remarcaţi. Iar de multe ori teatrul independent presupune o luptă în care cel mai mare risc este ca frustrările să ia la un moment dat locul pasiunii şi elanului unui tânăr pentru care teatrele româneşti nu au loc.

Un asemenea proiect independent au demarat cei de la Teatrul InDArt, o echipă frumoasă, tânără şi pregătită să ofere spectacole de calitate publicului, sub bagheta regizorului Bogdan Gagu şi cu coordonarea managerului Dan Simion.

InDArt înseamnă actorii Cătălin Stelian, Silvia Gagu, Alin Brancu, Adriana Guluţanu, Alecsandra Timofte, Magda Chihaia şi Cristi Marin, regizorul Bogdan Gagu, precum şi oamenii din spatele scenei, care nu se văd, dar a căror muncă este la fel de importantă, precum Răzvan Plăiaşu (scenograf) sau Cătălina Tăbăcaru (costume). Cei de la InDArt pot fi văzuţi cu piesele „Extrem”, de W. Mastrosimone, şi „Tango, Monsieur?”, de Aldo Lo Castro, dar şi cu show-uri de stand-up comedy în diferite locaţii din Capitală, precum La Scena, Tabiet Cafe sau Question Pub. În curând „Extrem” va fi pus în scenă într-o nouă variantă, iar tinerii actori pregătesc şi o nouă piesă, „Trăieşte-ţi fanteziile”, o adaptare după „Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape m-au înnebunit”, de John Tobias.

„La cine repetăm azi?”, întrebarea de căpătâi a actorului independent

Teatrele îşi deschid cu greu porţile pentru proiecte independente, iar atunci când o fac costurile sunt prea mari pentru o companie micuţă, în care se face chetă pentru costume şi decoruri. Astfel, spectacolele se ţin în locuri neconvenţionale. La fel şi repetiţiile, care de cele mai multe ori se desfăşoară în locuinţele actorilor sau ale prietenilor generoşi.

Dacă spectacolele de teatru în locuri neconvenţionale nu mai sunt chiar aşa o noutate şi există deja un public format pentru astfel de evenimente, lipsa sălilor de repetiţii reprezintă una dintre cele mai mari probleme. „Deşi există suficiente săli în teatre sau cinematografe care şi aşa stau degeaba, „sălile” de repetiţii sunt de cele mai multe ori casele noastre, uneori chiar ale prietenilor. Am repetat, la un moment dat, într-o iarnă, într-o sală de conferinţe pe la Piaţa Victoriei, mobilată doar cu scaune şi în care erau două sobe pe gaz care începeau să încălzească abia când noi terminam repetiţia, pe care de multe ori o făceam cu hainele de stradă pe noi„, povesteşte actorul Cătălin Stelian.

De multe ori, pentru tinerii care pornesc un proiect independent o şansă importantă poate fi colaborarea cu actori deja consacraţi: „Nu poţi însă să chemi un actor cu nume şi să-i spui că astăzi vom repeta în garsoniera mea sau în apartamentul unui prieten sau chiar că nu putem repeta pentru că nu am reuşit să găsim un spaţiu„.

Repetiţiile cu decoruri şi recuzită sunt cele mai dificil de organizat, pentru că este nevoie de mai mult spaţiu de manevră. În plus, decorurile trebuie plimbate de colo-colo, motiv pentru care scenograful are cea mai grea misiune când se pune în scenă un nou spectacol: trebuie să se gândească la un decor ieftin, eficient şi uşor de plimbat şi de depozitat.

„Neavând sponsori, trebuie să ne cumpărăm tot ce ne trebuie pentru decoruri, costume, recuzită. Avem noroc că instalaţia de sunet şi de lumini le are deja regizorul Bogdan Gagu, care are şi o maşină de serviciu destul de mare, cu care putem să cărăm totul la spectacole„, povesteşte Cătălin Stelian, care a prins gustul actoriei când a jucat rolul lui Bobo în serialul „Nimeni nu-i perfect”.

Lipsa finanţării este o altă mare problemă în teatrul independent, pentru că sponsorii lipsesc cu desăvârşire. „Nu banii sunt adevărata problemă, ci relaţiile. Doar prin relaţii poţi obţine o susţinere financiară. Să faci lobby cultural în România a devenit sport extrem. Sponsorul nu susţine cultura, ci doar investeşte în imagine. Şi dacă nu ai un nume, nu ai cu ce să-l ajuţi la acest capitol„, este concluzia trasă de regizorul Bogdan Gagu, după cei şapte ani de InDArt, în care s-a ocupat, printre altele, de obţinerea de finanţare pentru proiectele teatrale.

Ziua la muncă, seara la repetiţii

Regizorul Bogdan Gagu este un inginer în vârstă de 30 de ani, care şi-a găsit, însă, vocaţia, în lumea teatrului, ca actor, dar mai ales ca regizor. La InDArt el se ocupă, însă, şi de marketing, şi de găsirea spaţiilor pentru spectacole, şi de promovare şi găseşte şi capacitatea de a fi liderul unui grup format din personalităţi foarte diferite, care la un moment dat pot deveni greu de gestionat. Cu un program foarte încărcat, pe care unii l-ar găsi epuizant, Bogdan spune însă că nu ar mai şti să trăiască altfel: „M-am obişnuit cu ritmul ăsta şi acum mi s-ar părea ciudat să nu mai fie aşa„.

Inginer este de şapte ani şi, deşi visul lui este scena şi scaunul pe care scrie regizor, nu poate renunţa momentan la actualul său loc de muncă: „Ingineria mi-a plătit şcoala şi mi-a susţinut proiectele teatrale. Nu pot renunţa momentan la ea, deşi tot ce fac e despre teatru, pentru teatru şi întru teatru. Mă ajută şi ca regizor, pentru că pentru a face regie ai nevoie de calitatea organizatorică, sistematică, matematică„.

Ca regizor, este greu să lucrezi cu oameni, dar mai ales cu personalităţi diferite, cu orgolii pe care trebuie să le aduci la un numitor comun pentru a asigura succesul unui proiect, iar la InDArt misiunea este cu atât mai dificilă, cu cât repetiţiile au loc în general seara, când fiecare este obosit după o zi de muncă şi când toată lumea trebuie să se adune şi să tragă la aceeaşi căruţă, indiferent de problemele de peste zi. „Entuziasmul e cel care ne ţine în frâu şi ne dă aripi să mergem mai departe. Ceea ce rezistă în grupul nostru este prietenia, încrederea, iar asta mă ajută să-i conving, momentan„, punctează regizorul.

Oricât de boemi ar fi actorii, pasiunea şi entuziasmul nu ţin de foame şi nu plătesc facturile, aşa că toţi cei de la InDArt au diferite alte joburi care au sau nu legătură cu teatrul, deşi toţi sunt absolvenţi de actorie. Dacă regizorul Bogdan Gagu este şi inginer, soţia lui, Silvia Gagu, lucrează în paralel cu actoria la o companie farmaceutică. Alin Brancu are o colaborare cu Prima TV, pentru serialul „Iubiri Secrete”, Cristi Martin şi Alecsandra Timofte fac parte din proiectele Serviciul Român de Comedie şi Spitalul de Demenţă, de la Pro TV, iar Cătălin Stelian este colaborator la Teatrul Evreiesc de Stat, cu apariţii în „Magicianul” şi „Crima din strada Lourcine”, şi cu Teatrul Naţional Bucureşti, unde joacă în „Scrisoarea”, în regia lui Horaţiu Mălăele.

„Nu se poate trăi din teatrul independent, decât dacă ai şansa ca toate lucrurile să se aşeze pe un făgaş favorabil de la A la Z. Iar astfel de cazuri fericite sunt puţine. La un spectacol se câştigă între 50 şi 150 de lei, iar când ni se pare că suma este prea mare, facem calculele de mai multe ori, să ne asigurăm că sunt corecte şi că toată lumea şi-a luat partea„, povestesc actorii, care după fiecare reprezentaţie trag linie şi împart banii câştigaţi în mod egal.

Actorul tânăr, şomer cu diplomă

Un post într-un teatru este o utopie pentru tânărul actor din România, unde nu se scot posturi la concurs cu anii, decât, eventual, pentru colaborări; iar în multe dintre cazuri concursurile sunt doar o formalitate care trebuie îndeplinită. „Dacă depui CV-uri la teatre, răspunsul este „vă vom contacta noi”. Ceea ce nu se întâmplă niciodată. Mulţi spun că generaţia tânără de actori nu e bună de nimic, dar uită că noi nici nu am avut vreodată ocazia să arătăm cât suntem de buni sau de slabi„, spune Cătălin Stelian, trădându-şi dezamăgirea că „în teatru nu e ca la fotbal, să existe conceptul de scouting„. Iar aici face referire la faptul că foarte rar în publicul din locurile neconvenţionale în care sunt nevoiţi să joace actorii fără teatre pot fi văzuţi oameni cu greutate sau critici care poată evalua cu ochi de specialist talentul şi priceperea tinerilor atât de huliţi uneori de veteranii teatrului.

„Vina este împărţită„, este de părere Bogdan Gagu, când vorbeşte despre uşile ferecate din calea actorilor şi regizorilor tineri. „Să ne gândim că anual ies peste 600 de oameni din şcolile de teatru, iar ei sunt şomeri cu diplomă. Unde să se găsească loc pentru toţi într-o ţară în care cultura nu se află pe nicio agendă politică?„, continuă regizorul.

În aşteptarea unor vremuri mai bune, în care să se poată simţi cu adevărat artist, omul de teatru tânăr se hrăneşte cu pasiune şi cu visele la care refuză să renunţe. „Poetic, putem spune multe, putem arunca vina în stânga şi-n dreapta, putem să ne plângem de milă, dar astfel nu facem decât să ne pierdem energia. E adevărat că nu avem spaţi de repetiţii, finanţare, că nu se sprijină teatrul independent dacă nu are vedete, că nu avem impresari, producători… Şi ce? Să ne lăsăm de meserie? Sunt şi aşa puţini tineri în ţara asta care mai au pasiune, indiferent de domeniul în care activează, iar pe aceştia nimic nu îi va face să renunţe. Doar tinerii pot face schimbarea şi mai ales cei care se zbat să confirme, nu cei cu relaţii, care stau la căldură„, încheie regizorul-inginer Bogdan Gagu.