Actorul canadian Ryan Gosling a lipsit de la gala premiilor Bafta din cauza unei probleme de familie

Actorul canadian Ryan Gosling, nominalizat la categoria ”cel mai bun actor în rol principal” la premiile BAFTA 2017, pentru interpretarea din musicalul ”La La Land”, a lipsit de la gala care a avut loc duminică, la Royal Albert Hall din Londra, din cauza unei probleme de familie, informează contactmusic.com.
Alina Costache
13 feb. 2017, 17:44
Actorul canadian Ryan Gosling a lipsit de la gala premiilor Bafta din cauza unei probleme de familie

Ryan Gosling, care are două fiice – Esmeralda, în vârstă de doi ani, şi Amanda, în vârstă de nouă luni – cu actriţa Eva Mendes, era aşteptat la eveniment, la care lungmetrajul „La La Land”, regizat de Damien Chazelle, a primit cinci trofee. Însă actorul s-a întors în Statele Unite ale Americii, pentru a se ocupa de o problemă de familie.

„Ryan a fost nevoit să se ocupe de o problemă de familie. Regretă că nu se află aici în această seară. Transmite recunoştinţa pentru tot”, a declarat un purtător de cuvânt al BAFTA.

„La La Land” a fost premiat la categoriile cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună actriţă în rol principal – Emma Stone, cea mai bună imagine şi cea mai bună muzică originală.

„Într-o perioadă care este atât de divizantă, cred că este un lucru special că am reuşit să fim împreună în această seară, mulţumită BAFTA, să sărbătorim creativitatea şi cum poate ea să treacă dincolo de graniţe şi cum poate ajuta oamenii să se simtă mai puţin singuri”, a spus Emma Stone pe scenă, citează BBC.

Ryan Gosling este un actor, muzician, regizor, scenarist şi producător canadian. Copil-vedetă în programul „Mickey Mouse Club” difuzat de Disney Channel, şi-a construit o carieră de succes în televiziune şi, apoi, în cinematografie. S-a remarcat în câteva filme independente, precum „The Believer”, „Minţi diabolice/ Murder by Numbers” şi „Statele Unite ale lui Leland/ The United States of Leland”, înainte de a deveni celebru cu rolul din drama „Jurnalul/ The Notebook”. Apoi, a impresionat în filme precum „Singurătate în doi/ Half Nelson”, „Lars and the Real Girl”, „Blue Valentine”, „Ziua trădătorilor/ The Ides of March” şi „Cursa/ Drive”.

Starul canadian a primit o nominalizare la Oscar la categoria „cel mai bun actor în rol principal”, pentru apariţia sa în „Singurătate în doi/ Half Nelson”, în 2007, şi este nominalizat la premiile Academiei de film americane pentru apariţia sa în „La La Land”, pentru care a fost recompensat cu un Glob de Aur.

Citeşte şi Premiile BAFTA 2017: „La La Land” triumfă cu cinci premii la gala Academiei britanice de film

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Veste de ultimă oră pentru „gladiatorul” Vali Crețu! Gigi Becali i-a decis viitorul la FCSB
Capital.ro
Reguli la bloc. Refuzul de plată poate aduce penalități și procese. Ce obligații are proprietarul de apartament
Playtech.ro
Cele mai criticate stațiuni de pe litoralul bulgăresc în recenziile turiștilor. Unde spun românii că au fost dezamăgiți de servicii
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți