Actriţa care a şocat cu un mesaj dur la gala Festivalului de la Cannes: Am fost violată, aici, de Harvey Weinstein

Actriţa Asia Argento a luat cuvântul pe scenă la gala de închidere a Festivalului de Film de la Cannes 2018 şi a povestit despre faptul că a fost violată de producătorul american Harvey Weinstein la una dintre ediţiile anterioare ale evenimentului, potrivit imaginilor difuzate de organizatori.
Romania TV
19 mai 2018, 19:23
Actriţa care a şocat cu un mesaj dur la gala Festivalului de la Cannes: Am fost violată, aici, de Harvey Weinstein

Actriţa şi regizoarea italiană Asia Argento a urcat pe scenă pentru a înmâna premiul pentru cea mai bună interpretare feminină – atribuit artistei Samal Yeslyamova, pentru rolul din „Ayka”, de Sergey Dvortsevoy -la gala de închidere a Festivalului de la Cannes.

„În 1997, am fost violată de Harvey Weinstein, chiar aici, la Cannes. Festivalul era terenul său de vânătoare”, a declarat Argento.

„Vreau să fac o predicţie: Harvey Weinstein nu va mai fi niciodată binevenit la Cannes. (…) Printre voi, există persoane care au avut un comportament nedemn faţă de femei. Iar noi ştim cine sunteţi şi nu vom permite să trăiţi nepedepsiţi”, a mai spus Argento.

Citeşte şi: CANNES 2018. Lungmetrajul „Shoplifters” a fost recompensat cu trofeul Palme d’Or. Lista filmelor şi cineaştilor premiaţi

Peste o sută de femei, printre care actriţe precum Rose McGowan şi Gwyneth Paltrow, l-au acuzat pe Harvey Weinstein de hărţuire sexuală, viol sau agresiune, în urma apariţiei, la începutul lunii octombrie 2017, a unui articol în The New York Times în care erau oferite detalii cu privire la mai multe plângeri pe numele producătorului de film. Weinstein a negat acuzaţiile, dar este subiectul mai multor anchete ale poliţiei americane şi britanice. Producătorul, care face tratament pentru dependenţa de sex, nu a fost încă pus sub acuzare.

În urma acuzaţiilor, în SUA a fost iniţiată o mişcare online, la care participă milioane de femei. Acestea au vorbit pe Facebook şi pe alte reţele sociale despre traumele pe care le-au suferit din cauza experienţelor de hărţuire sexuală sau abuz şi au folosit hashtag-ul „#MeToo” („Şi Eu”, n.r.). Mai multe personalităţi s-au alăturat campaniei sociale din mediul online, între acestea numărându-se Lady Gaga şi actriţele Anna Paquin şi Evan Rachel Wood.

Cel mai mare festival de film din lume, cel de la Cannes, s-a aliniat şi el mişcării împotriva hărţuirii sexuale #MeToo, care a avut ecouri puternice la nivel global, de la izbucnirea scandalului Harvey Weinstein.

Organizatorii festivalului francez au condamnat „comportamentul de neiertat” al acestuia, după ce a fost acuzat de patru violuri care ar fi avut loc în timpul ediţiilor anterioare ale evenimentului. Printre femeile care l-au acuzat se numără actriţa italiană Asia Argento, care a spus că Weinstein a violat-o pe când ea avea 21 de ani, în apartamentul de lux pe care îl închiriase producătorul pe perioada festivalului.

În debutul evenimentului, directorul Thierry Fremaux a recunoscut că festivalul „nu va mai fi la fel” după scandalul Weinstein şi a spus că participanţii vor fi avertizaţi în ceea ce priveşte un eventual comportament nepotrivit, imediat ce vor sosi pe Croazetă.

O linie telefonică şi un site pentru denunţarea abuzurilor sexuale au fost disponibile în timpul Festivalului de Film de la Cannes, iar organizatorii au împărţit şi flyere privind normele de comportament.

Lungmetrajul „Une affaire de famille”, de Hirokazu Kore-eda, a fost recompensat cu trofeul Palme d’Or, la gala de închidere a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes 2018, care a avut loc sâmbătă seară.

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a avut loc în perioada 8 – 19 mai.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Momentul în care un balon cu aer cald lovește o clădire și apoi se prăbușește în centrul orașului. Totul a fost fost filmat 
Fanatik.ro
Cum au ajuns investitori cu afaceri în Rusia în contractul de un miliard de euro pentru blindatele Armatei Române. Explicațiile Otokar, în exclusivitate pentru FANATIK
Capital.ro
Decizia luată de familia lui Călin Georgescu. Soția sa, Cristela, a răbufnit: Au cerut să-l lichideze
Playtech.ro
Ce faci în București în weekendul 13-15 martie 2026. Concerte, festival, expoziții și idei pentru trei zile pline în oraș
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri” din vest, la jumătate. Finalizarea ei în 2026 devine tot mai incertă
wowbiz.ro
Accident mortal pe DN6, în Giurgiu! Momentul impactului dintre cele două autoturisme. Ce s-a văzut pe camera de bord
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Gabriela Ciobanu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău
iamsport.ro
Bombă! La ce echipă va merge Mirel Rădoi din vară, după FCSB. Este în primăvara europeană: 'Am o informație'
MediaFlux
Trump l-a sunat de urgență pe Putin. Președintele Rusiei are soluția pentru războiul din Iran
stirilekanald.ro
Bărbatul înjunghiat de vecin, în Crevedia, a murit: A făcut...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj