Actriţa Carmen Stănescu, condusă pe ultimul drum. A fost înmormântată la Cimitirul Reînvierea din Capitală

Apropiaţii şi-au luat adio de la îndrăgita actriță Carmen Stănescu, răpusă de boală la vârsta de 92 de ani. Mai mulţi artişti au condus-o pe ultimul drum inclusiv soţul care este foarte bolnav. De altfel, nici nu a putu asista la toată slujba. Actrița Carmen Stănescu a fost înmormântată la Cimitirul Reînvierea din Capitală. Anterior, sicriul cu trupul actriţei a fost depus, sâmbătă dimineața, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național I.L. Caragiale din București. 
Romania TV
14 apr. 2018, 14:00
Actriţa Carmen Stănescu, condusă pe ultimul drum. A fost înmormântată la Cimitirul Reînvierea din Capitală

Actriţa Carmen Stănescu s-a născut în Bucureşti, pe 29 iulie 1925. A urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.

A debutat în 1945 în teatru, cu rolul Ecaterina Ivanovna din piesa „Fraţii Karamazov”. Până în prezent, a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Naţional, precum şi a altor instituţii de profil din Bucureşti. A jucat comedie, dramă şi tragedie cu aceeaşi forţă artistică. A înnobilat cu talentul ei creaţiile marilor scriitori români: B.Ş. Delavrancea, Alexandru Davila, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Horia Lovinescu şi alţii. A fost o interpretă desăvârşită a eroinelor lui I.L.Caragiale. A jucat roluri importante în piese de Shakespeare, Moliere, Goldoni, Corneille, Bernard Shaw, Gogol, Cocteau, Jean Anouilh, Arbuzov.

Actriţa s-a lansat în film cu rolul din „Doi vecini”, după Tudor Arghezi, în regia lui Geo Saizescu, în 1958. A fost remarcată în „Telegrame”, după I. L. Caragiale, în regia lui Aurel Miheleş (1959), şi în „Bădăranii”, după Carlo Goldoni, în regia Sică Alexandrescu şi Gheorghe Naghi, în 1960. Rolurile din „Fraţii Jderi”, „Muschetarul român” şi „Războiul de Independenţă” (serial TV în regia lui Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, 1977) îi aduc celebritatea şi în cinematografie. A făcut carieră şi în televiziune, alături de Mişu Fotino, care i-a fost partener în multe emisiuni de divertisment. În 2003 a lansat cartea autobiografică „Destăinuiri”.

Carmen Stănescu a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (1967), „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Societar de onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din anul 2001, în 2000 a fost decorată cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer.

Carmen Stănescu a murit la vârsta de 92 de ani. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT