Acuzat că bătea bătrânii, sancţionat pentru nereguli în contabilitate VIDEO

Directorul de la Căminul de Bătrâni din Bălceşti, judeţul Vâlcea, acuzat în luna noiembrie că îi lovea pe pacienţi a scăpat doar cu un simplu avertisment. Corpul de Control al Prefecturii merge, vineri, la Bălceşti pentru a ancheta acest caz.
Romania TV
02 dec. 2011, 10:29
Acuzat că bătea bătrânii, sancţionat pentru nereguli în contabilitate VIDEO

Directorul, de la Căminul de Bătrâni din Bălceşti, acuzat că îi lovea pe pacienţi a scăpat doar cu un simplu avertisment. Reprezentanţii comisiei de anchetă din cadrul primăriei nu s-au obosit să întrebe angajaţii căminului dacă acuzaţiile venite din partea bătrânilor sunt adevărate sau nu. Mai mult decât atât, reprezentanţii acelei comisii au mers în centrul respectiv şi au verificat doar contabilitatea. Astfel, directorului de la Căminul de Bătrâni a primit doar avertisment pentru neregulile găsite în contabilitate şi nu pentru acuzaţiile aduse, de agresiune fizică şi verbală.

Tocmai de aceea, Corpul de Control al Prefecturii urmează să verifice, vineri, dacă directorul acelui cămin dar şi personalul angajat au un comportament civilizat faţă de bătrânii internaţi în centru. Directorul Gabriel Popescu are frecvente ieşiri nervoase şi nu se sfieşte să-i lovească pe bătrânii care nu respectă regulamentul de ordine internă.

El este acuzat că la mijlocul lunii noiembrie a bătut doi bătrâni pe care ulterior i-a dat afară. Mai mult, Popescu i-a trimis către un alt azil cu autobuzul.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România