Adelina Pestrițu revine pe micul ecran din 14 septembrie într-un proiect difuzat de patru ori pe săptămână, o revenire plină de entuziasm, dar și de emoții. Prezentatoarea Pro TV a vorbit deschis despre experiența trăită în Turcia, departe de familie, dar și despre motivul pentru care fiica ei a ales să se întoarcă în România după o scurtă vizită pe platourile de filmare din Istanbul.
„A fost superb pentru că acest proiect a venit cu multe provocări pentru mine. M-a bucurat foarte mult revenirea pe sticlă, m-a bucurat că am întâlnit foști colegi cu care sunt acum colegă din nou. Au fost 5 săptămâni în care am filmat în Istanbul. Ne-am și distrat, am și plâns împreună, m-am bucurat alături de concurenți și m-am și întristat atunci când a fost cazul.
Am muncit zi de zi, am avut puține zile libere, dar atunci când am fost liberă am mers cu familia mea pe Bosfor, am mâncat ceva bun, börek. Soțul și fiica mea au venit de la început aici, însă nu au stat pe toată perioada șederii mele în Istanbul. S-au întors în țară pentru că cea mică își dorea să se joace cu prietenele ei. Nu m-am opus pentru că e normal, era vacanța de vară și și-a dorit să petreacă timp cu prietenii.
Am vorbit în fiecare seară pe Facetime și am păstrat legătura. I-am trimis poze, mesaje, ea la fel. Și tocmai de asta am și plecat, după ce s-a terminat proiectul. Am plecat în Maldive ca să recuperăm timpul în care am fost separați„, a declarat Adelina Pestrițu.