„Adevăratul” moştenitor al tronului britanic a murit în Australia

Un şofer de motostivuitoare, considerat de istorici foarte serioşi drept "adevăratul" moştenitor al tronului Marii Britanii, a murit la vârsta de 71 de ani, în Australia, ţara lui de adopţie, a anunţat joi un ziar local.
Romania TV
05 iul. 2012, 16:39

Mike Hastings era un aristocrat englez, al 14-lea conte de Loudon, şi a emigrat în Australia în 1960, în căutare aventurii.

În 2004, într-un documentar al postului de televiziune britanic Channel Four consacrat monarhiei britanice s-a afirmat că strămoşii lui Mike Hastings au fost îndepărtaţi abuziv de la tron, în secolul al XV-lea.

Hastings era un descendent al casei regale de York, al cărei război cu casa regală de Lancaster – două ramuri ale familiei Plantageneţilor – din a doua jumătate a secolului al XV-lea a rămas cunoscut în istoria britanică sub numele „Războiul celor două Roze”.

Istoricul Michael Jones, care a participat la realizarea acelui documentar televizat, a descoperit câteva documente în catedrala din Rouen, din provincia franceză Normandia, care indică, după părerea lui, faptul că regele Edward al IV-lea (a domnit între anii 1461 şi 1483) era în realitate un copil nelegitim.

Tatăl său, Richard de York, lupta contra francezilor la Pontoise, iar mama sa, Cecilia, se afla la o distanţă de 200 de kilometri, la Rouen, în momentul conceperii copilului. Tatăl lui Edward al IV-lea ar fi, de fapt, un arcaş englez.

Dacă teoria istoricului britanic este adevărată, coroana ar fi trebuit să revină fratelui mai tânăr al lui Edward, George, duce de Clarence şi strămoş al lui Mike Hastings.

Mike Hastings, decedat pe 30 iunie şi înmormântat la Jerilderie, un sat aflat la o distanţă de 750 de kilometri de Sydney, potrivit publicaţiei Wagga Wagga Daily Advertiser, era în orice caz un republican convins.

Intervievat de AFP în 2005, el a arătat doar un interes limitat faţă de posibilitatea de a-şi apăra „drepturile”.

„Cred că aş putea să îi trimit lui Lizzie (regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, n.r.) o mică factură pentru întârzierile acumulate la plata chiriei. De peste 500 de ani, familia acestei fete curajoase trăieşte în castelul meu!”, a declarat el, râzând.

Fiul său Simon, devenit al 15-lea conte de Loudon, nu este nici el grăbit să îşi revendice „drepturile”. „Mă voi gândi la asta mai târziu”, a declarat el pentru Wagga Wagga Daily Advertiser.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT