Adi de la Vâlcea a decis să își modernizeze complet sistemul de energie regenerabilă, după ce a constatat că investiția inițială în panourile fotovoltaice nu îi oferea randamentul la care se aștepta.
Pentru a optimiza întregul sistem, cântărețul a achiziționat o capacitate masivă de stocare, de peste 40 kW. Planul său este să acumuleze energie solară în timpul zilei, o consumă seara, iar surplusul rămas urmează să fie livrat direct în rețeaua națională.
Artistul a explicat, în stilul său caracteristic, calculele financiare din spatele acestei decizii, ironizând diferențele de tarif de pe piața de energie. Acesta a subliniat că sistemul său actual este atât de puternic, încât ar putea alimenta fără probleme o comunitate întreagă.
„Am făcut mare mare update la casa mea, știți că suntem în renovări și așa mai departe. Mi-am pus baterii de stocare, mi-am pus fotovoltaice, scutul mei antirachetă, îl cunoașteți cu toții, si nu avea randamentul la care m-am așteptat, investiție mare, randament mic.
@adidelavalceareal #adidelavalceareal #fyp #fy @solarpointromania ♬ sunet original – Adi de la Valcea
Și aveam nevoie de baterii de stocare, 40 kw plus. Ce voi face cu ele, scurt și la obiect. Voi încărca ziua si seara le voi consuma. Și după aceea, le vând la statul român, să-mi de banii. Îmi dă 19 centi ziua si seara îmi ia 1 jumate. Să-mi dea mie 1 jumate că am curent acum să dau la tot orașul Râmnicu Vâlcea„, a zis Adi de la Vâlcea pe TikTok.