Adjunctul IJP Prahova, reţinut pentru cercetare abuzivă, pus sub control judiciar

Adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Adrian Rădulescu, reținut de procurorii DNA Ploiești după mai multe ore de audieri, a fost pus sub control judiciar.
Iulian Tudor
18 aug. 2015, 17:24
Adjunctul IJP Prahova, reţinut pentru cercetare abuzivă, pus sub control judiciar

Adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Adrian Rădulescu, a fost audiat luni de procurorii anticorupție, fiind ulterior reținut sub acuzația de cercetare abuzivă, potrivit Agerpres.

Inițial, DNA a anunțat, într-un comunicat de presă, că Rădulescu va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă, alături de ceilalți doi inculpați reținuți în acest dosar, respectiv șeful DGA Prahova, Constantin Ispas, și ofițerul BCCO Ploiești, Emanuel Saghel.

Ulterior, procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar față de Rădulescu, astfel că acesta nu va mai fi prezentat instanței pentru emiterea unui mandat de arestare pe numele său.

Tribunalul Prahova va decide, marți seară, cu privire la propunerea DNA de arestare preventivă a lui Ispas și a lui Saghel.

Potrivit unui comunicat al DNA, șeful Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Constantin Ispas, a fost reținut pentru luare de mită, trafic de influență (3 infracțiuni), spălare de bani, cercetare abuzivă, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, iar adjunctul IJP Prahova, Adrian Rădulescu, pentru două infracțiuni de cercetare abuzivă.

Ofițerul de poliție judiciară Emanuel Saghel — șef serviciu în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești a fost reținut pentru luare de mită, trafic de influență, șantaj și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
Încasări record! Câţi bani a făcut U Craiova după primul sold-out complet din istorie: 30.000 de bilete vândute cu Levski. Exclusiv
Capital.ro
Mii de pensionari români riscă să plătească pentru erorile statului. O nouă lege poate schimba regulile
Playtech.ro
Experimentul care arată câți bani poate economisi o familie într-o lună dacă gătești acasă. Obiceiul simplu care poate salva sute de lei
Adevarul
Ștefan Popescu: Incidentele cu drone se vor repeta. România are nevoie de o strategie, nu doar de proteste diplomatice
wowbiz.ro
Doliu în Armata României. Pilotul militar Mihai Vîrdol a murit în urma unui grav accident de motocicletă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Victor Becali a dezvăluit de ce nu va mai reveni Cristi Borcea vreodată la Dinamo: ”Are nevoie”
MediaFlux
Dispar sobele cu lemne din casele românilor. Soluții propuse prin lege pentru încălzire
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România