Adolescentă de 16 ani, cercetată sub control judicar pentru proxenetism

O tânără în vârstă de 16 ani din judeţul Vâlcea, aflată în custodia Direcţiei pentru Protecţia Copulului, este cercetată sub contro ljudiciar pentru comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, fiind acuzată că timp de doi ani a constrâns mai multe fete minore, şi ele instituţionalizate, să se prostitueze.
Romania TV
19 feb. 2018, 15:55

Săptămâna trecută poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au autosesizat şi au demarat cercetările faţă de tânăra în vârstă de 16 ani suspectată de săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.

"În fapt, în perioada 2016 – 2018, tânăra din municipiul Râmnicu Vâlce a determinat mai multe minore, în repetate rânduri şi prin constrângere cu acte de violenţă, să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi" precizeză o informare a IPJ Vâlcea.

Surse judiciare au declarat că fata este isntituţioalizată într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, iar victimele erau şi ele fete aflate în centrul de plasament.

Reprezentanţii DGASPC Vâlcea au declarat că fata provine dintr-o familie care la rândul ei a a abuzat-o fizic şi că şi ea folosea agresiunea faţă de colegele ei. Aceştia susţin de asemenea că d-a lungul timpului fata a avut parte de mai multe şedinţe de consiliere psihologică, dar fără rezultat.

"Noi am luat toate măsurile care au ţinut de noi, în final am cerut sprijinul Poliţiei" a declarat directorul DGASPC Vâlcea, Nicoale Badea. î

Sâmbătă, adolescenta a dost reţinută pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, apoi a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Săptămâna trecută poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au autosesizat şi au demarat cercetările faţă de tânăra în vârstă de 16 ani suspectată de săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.

„În fapt, în perioada 2016 – 2018, tânăra din municipiul Râmnicu Vâlce a determinat mai multe minore, în repetate rânduri şi prin constrângere cu acte de violenţă, să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi” precizeză o informare a IPJ Vâlcea.

Surse judiciare au declarat că fata este isntituţioalizată într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, iar victimele erau şi ele fete aflate în centrul de plasament.

Reprezentanţii DGASPC Vâlcea au declarat că fata provine dintr-o familie care la rândul ei a a abuzat-o fizic şi că şi ea folosea agresiunea faţă de colegele ei. Aceştia susţin de asemenea că d-a lungul timpului fata a avut parte de mai multe şedinţe de consiliere psihologică, dar fără rezultat.

„Noi am luat toate măsurile care au ţinut de noi, în final am cerut sprijinul Poliţiei” a declarat directorul DGASPC Vâlcea, Nicoale Badea. î

Sâmbătă, adolescenta a dost reţinută pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, apoi a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT