Adrian Câciu: „Dacă vrem să închidem în 3% în 2024, n-avem decât recesiune de făcut. Asta înseamnă că toată lumea va plăti un preţ”

Întrebat cât ne mai așteaptă Comisia Europeană cu deficitul bugetar, ministrul a spus că vom obține cel mai probabil o prelungire a procedurii.
Filip Stan
03 oct. 2023, 23:28
Adrian Câciu:

Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, afirmă, marţi sear, că deficitul bugetar va ajunge la 5 – 5,5% până la finalul anului şi se poată discuţii cu Comisia Europeană ca ajungerea la un deficit de 3% să se realizeze la finalul anului 2025, nu în 2024. Dacă am forţa revenirea în ţinta de deficit de 3% anul viitor, Câciu crede că s-ar ajunge la recesiune, pe care România a reuşit să o evite până acum.

Bani de la stat pentru ziua de naștere. Se dau 200 de euro de la Guvern pentru persoanele care îndeplinesc aceste condiții

”Aşa am construit bugetul pentru înscriere pe 4,4% deficit, însă primele luni au arătat o încetinire a veniturilor bugetare, ceea ce înseamnă că deficitul nostru se duce spre 5 – 5,5% anul acesta”, a declarat, marţi seară, La Euronews, Adrian Câciu, fost ministru al Finanţelor.

Acesta a precizat că se discută constant cu Comisia Europeană pe această temă. ”Dacă vrei să ai creştere economică în continuare, cu austeritate nu obţi creştere economică. Cu austeritate, întotdeauna o să ai contracţie economică. Austeritatea se referă la scăderea cererii. Când pică cererea, o să ai contracţie economică că oferta o să dea faliment”, a explicat Adrian Câciu.

Întrebat cât ne mai aşteaptă CE cu deficitul acesta mare, ministrul a afirmat: ”În discuţiile pe care le avem cu CE (…) un an de zile nu este nicio problemă să obţinem o prelungire a procedurii, adică să închidem deficitul la 3% în 2025, deci o ajustare mai graduală”.

Salarii mai mari pentru aceşti bugetari. Peste 300.000 primesc mai multi bani din luna octombrie

”Am evitat recesiunea şi este o ştire pe care lumea o trece cu vederea. Europa este în recesiune, România nu este în recesiune, are a doua creştere economică din Europa. Dacă vrem să închidem în 3% în 2024, n-avem decât recesiune de făcut. Asta înseamnă că toată lumea va plăti un preţ care e incorect faţă de oameni şi e vina celor care au făcut deficitul acela mare de 9,4%”, a mai declarat ministrul Fondurilor Europene.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT