Adrian Curaj, ultimele detalii despre scandalul de la Colegiul „Tudor Vianu”

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a declarat, miercuri, că a trimis controlul la Colegiul Național "Tudor Vianu" pentru ca situația de acolo să nu-i afecteze pe elevi și a precizat că verificările se vor încheia atunci când liceenii vor reveni la școală, astfel încât și ei să poată fi ascultați.
Romania TV
10 feb. 2016, 15:38
Adrian Curaj, ultimele detalii despre scandalul de la Colegiul

„Atunci când am anunțat că trimit control, am luat în primul rând în calcul că trebuie să rezolvăm o situație care ar putea să țină de afectarea elevilor, deci ceva care se leagă de o situație neprevăzută în legătură cu elevii noștri. Pe de altă parte, eu admir Liceul Vianu și consider că este unul dintre liceele de referință în România și am trimis acest control tocmai pentru a fi sigur că nu este ceva care afectează atât liceul, cât și cadrele didactice. Deci, elevul în primul rând, cadrele didactice și liceul, iar eu consider că acest control trebuie și se va încheia atunci când vor veni și elevii înapoi la școală. Nu poți să faci un control ascultând numai o parte”, a spus Curaj la finalul ședinței de guvern.

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj, a decis să dispună un control în regim de urgență la Colegiul Național „Tudor Vianu” din Capitală, pentru investigarea acuzațiilor care i se aduc unui cadru didactic din această unitate de învățământ, informa un comunicat al MENCȘ remis sâmbătă AGERPRES.

Presa a relatat că un profesor de matematică de la Colegiul „Tudor Vianu” și-ar fi umilit elevii. Dascălul ar fi spus, în clasă, că îi dă un punct în plus la teză celui care îl roagă în genunchi. Unul dintre adolescenți ar fi făcut acest lucru, iar gestul a devenit public pe o rețea de socializare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT