Ionel Ganea merge în fiecare zi la mormântul lui Alexandru pentru a aprinde o lumânare. Gestul a devenit parte din rutina fostului atacant, care încearcă să facă față tragediei prin care a trecut familia sa.
„Uneori, face acest lucru chiar și în miez de noapte”, susțin apropiații lui Ionel Ganea, conform Cancan.
În ciuda suferinței, Ionel Ganea încearcă să își continue activitatea și să rămână conectat la fotbalul care i-a marcat întreaga carieră. În vara acestui an, fostul atacant a revenit pe banca tehnică și a preluat echipa Chimia Victoria, din Liga a IV-a Brașov.
Citeşte şi: Ilie Datcu a murit la 89 de ani. Fostul portar al lui Dinamo și Fenerbahçe era nașul lui Răzvan Lucescu
La momentul revenirii în fotbal, Ionel Ganea a vorbit despre motivele pentru care a ales să se întoarcă în activitate, dar și despre problemele pe care le-a întâlnit în fotbalul județean.
„Prea multe nu sunt de zis în momentul de față. M-am apucat de activitate ca să nu mor acasă, mor pe drum… Problema este cu competiția. În primul rând, organizarea este slabă. Stai să primești programul unei competiții până în ultima săptămână, ceea ce nu este normal. Nici nu știi când să te apuci de pregătire, când începe campionatul, chiar dacă vorbim de Liga 4”, a declarat Ionel Ganea.
Fiul lui Ionel Ganea a suferit răni extrem de grave la începutul lunii mai 2025, după ce mașina condusă de fostul fotbalist a intrat în coliziune cu un autoturism oprit pe carosabil. Copilul a fost transportat la spital și s-a luptat pentru viață timp de aproximativ o lună. Pe 6 iunie 2025, Alexandru a murit la vârsta de doar doi ani. De atunci, fostul fotbalist și-a găsit cu greu echilibrul, iar vizitele la mormântul copilului au devenit o constantă în viața sa.
Citeşte şi: A murit Corneliu Costinescu, fost vicepreședinte al FRF
Ionel Ganea a avut o carieră importantă atât în fotbalul românesc, cât și în străinătate. Fostul atacant a evoluat, printre altele, pentru FC Brașov, Universitatea Craiova, Gloria Bistrița, Rapid București, VfB Stuttgart, Bursaspor, Wolverhampton, Dinamo București, Poli Timișoara și Sănătatea Cluj. A câștigat de două ori campionatul României și a înscris 19 goluri în cele 46 de meciuri disputate pentru echipa națională.
După retragerea din activitatea de jucător, a continuat în antrenorat. De-a lungul timpului, a pregătit formații precum Dinamo II, Rapid Ghidighici, U Cluj, Rapid, Dunărea Călărași, Voluntari, ASA Târgu Mureș și Poli Timișoara.