Adrian Năstase în ÎNCHISOARE. Vezi ce drepturi are ca DEŢINUT

Începând de marţi seară, Adrian Năstase a început să-şi ispăşească pedeapsa de doi ani de închisoare, la Penitenciarul Rahova. Pentru moment, el este internat în spitalul penitenciarului şi nu poate beneficia de toate drepturile oferite deţinuţilor, situaţie care se va schimba însă odată ce se va simţi suficient de bine pentru a fi mutat în celulă.
Romania TV
27 iun. 2012, 08:06
Adrian Năstase în ÎNCHISOARE. Vezi ce drepturi are ca DEŢINUT

Adrian Năstase va avea un program strict la Penitenciarul Rahova, unde se află pentru a ispăşi condamnarea la doi ani de închisoare primită în dosarul „Trofeul Calităţii”.

Momentan, fostul premier a fost plasat într-un salon cu două paturi, alături de un alt deţinut. El va rămâne acolo până când starea de sănătate va permite mutarea lui în celula pe care ar urma să o împartă cu un judecător, un poliţist şi un funcţionar public.

Condiţiile în care fostul premier îşi va ispăşi pedeapsa nu vor fi cu mult diferite faţă de cele ale unui deţinut obişnuit, a declarat, pentru România TV, Sorin Dumitraşcu, fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi în prezent lider al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

„Sper că va fi o celulă normală, cum au ceilalţi deţinuţi. Cu siguranţă nu va avea tablouri pe pereţi, cu siguranţă nu se va bucura de plăcerile pe care el avea în libertate”, a spus Dumitraşcu.

Din programul deţinuţilor mai fac parte activităţi sportive şi educative. „Munceşte, învaţă… Cu siguranţă nu va urma cursuri de alfabetizare, dar va fi inclus în alte activităţi”, a subliniat Dumitraşcu. Pentru moment, Adrian Năstase nu poate avea acces la biblioteca sau la sala de sport a închisorii, deoarece este în spital.

Ca oricare alt deţinut, Adrian Năstase va avea dreptul la trei mese pe zi şi la două ore de plimbare în curtea penitenciarului. De asemenea, fostul premier va putea petrece până la 45 de minute în sala de mese, unde se află şi un televizor, care îi lipseşte momentan în salonul în care se află.

Totodată, Năstase va putea primi o vizită şi un pachet pe săptămână.

Adrian Năstase a fost admis în Spitalul Penitenciar Rahova după ce a fost externat de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a ajuns în urmă cu o săptămână, după ce a încercat să se sinucidă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
MM Stoica, mesaj pentru Prunea și alți contestatari: „Mi-e greu să dau replică unor oameni care scurmă. Ar fi ca un concediu la groapa de gunoi de la Glina”. Exclusiv
Capital.ro
Marile rețele comerciale din România reduc consumul de energie. AMRCR anunță măsuri voluntare aplicate în magazine și spațiile administrative
Playtech.ro
Câte vacanțe vor avea elevii în anul școlar 2026-2027. Toate perioadele în care copiii nu vor merge la școală
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Rusia s-a răzgândit! Răsturnarea de situație privind războiul din Ucraina
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România