Ştafetă la DNA: Adriean Videanu, audiat de procurorii DNA

Adriean Videanu a intrat la DNA joi, chiar în timp ce Elena Udrea părăsea sediul instituţiei, după ce i s-au adus la cunoştinţă calitatea şi acuzaţiile din dosarul Mirosoft. Totuşi, Elena Udrea a declarat că nu s-a întâlnit cu fostul ei coleg de partid. 
Alina Costache
29 ian. 2015, 14:03
Ştafetă la DNA: Adriean Videanu, audiat de procurorii DNA

Preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat. Unele surse susţină că fostul edil al Capitalei a fost citat în contextul în care numele lui ar fi fost menţionat de fostul ministru Gabriel Sandu în declaraţiile date de acesta în dosarul Microsoft. Alte voci spun, însă, că el ar fi fost chemat în dosarul Bica.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a intrat în sediul DNA în momentul în care din clădire a ieşit preşedintele PMP, deputatul Elena Udrea, care a fost adusă cu mandat pentru a fi audiată în dosarul Microsoft.

DNA preciza miercuri că democrat-liberalii Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Roberta Anastase nu au nicio calitate procesuală în Dosarul Microsoft.

Precizările au fost făcute de DNA în urma acuzaţiilor lansate de Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, privind implicarea foştilor miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, precum şi a fostei preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase în dosarul Microsoft.

„Persoanele menţionate de dvs. în solicitare, respectiv doamna Roberta Anastase şi domnii Radu Berceanu şi Adrian Videanu nu au nicio calitate procesuală în dosarul menţionat de dvs. în solicitare”, se arată în răspunsul de la DNA.

Şpaga din dosarul Microsoft, DIRECT în conturile PDL. Gabriel Sandu: I-am dat 300.000 de euro lui Emil Boc

Fostul ministru al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, arestat în dosarul Microsoft, a declarat în fața procurorilor că o parte din mita vehiculată în dosarul Microsoft a ajuns la foști miniștri PDL.

Mai mult, Sandu le-a spus procurorilor că liderii PDL au făcut presiuni asupra lui, pentru a numi pe cine trebuie în anumite funcţii, dar şi pentur a contribui cu milioane de euro la campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Sandu a vorbit de nume grele din partid, precum Emil Boc, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu şi Elena Udrea. 

Gabriel Sandu este acuzat de luare de mită în formă continuată și spălare de bani, el fiind arestat preventiv pe 25 octombrie, alături de oamenii de afaceri Nicolae Dumitru, Dorin Cocoș și primarul din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan.

Gabriel Sandu, NOI DEZVĂLUIRI în Dosarul Microsoft. Acuzaţii grele la adresa liderilor PDL

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT