Aeroportul din Timişoara va fi închis timp de o săptămână

Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara va fi închis, pentru cel mult o săptămână, în a doua jumătate a lunii august, pentru lucrări de reparaţii la pistă.
Romania TV
21 mai 2013, 19:20
Aeroportul din Timişoara va fi închis timp de o săptămână

Directorul general al Aeroportului Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara, Daniel Idolu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că din cauza unor lucrări de reparaţii care vor fi făcute la pista aeroportului traficul aerian va fi oprit pentru cel mult şapte zile, în a doua jumătate a lunii august.

„În 15 iunie vor începe lucrările de reparaţii la pista de decolare-aterizare a aeroportului. Mai întâi se va închide o porţiune de pistă, pe o lungime de 1.400 de metri. După ce se vor finaliza aici lucrările, această porţiune va fi redeschisă şi în acelaşi timp se va închide o altă porţiune, de 1.285 de metri. Practic se începe cu capetele pistei. După ce se va finaliza şi a doua porţiune, rămâne mijlocul, o porţiune de 815 metri. Pentru porţiunea de mijloc vom închide aeroportul timp de şapte zile, cel mult”, a declarat Idolu, precizând că perioada exactă în care aeroportul va fi închis va fi anunţată cu o lună înainte.

Lucrările care se fac la pistă constau în reparaţii la rupturi de muchii şi colţuri ale dalelor, închiderea exfolierilor superficiale ale suprafeţelor de beton şi alveolelor, înlocuiri de dale de beton, aşternerea stratului asfaltic, repoziţionarea sistemului de balizaj luminos şi realizarea marcajului diurn.

„Deocamdată, siguranţa nu este afectată, dar cu timpul există riscuri ca pista de decolare-aterizare să se degradeze accelerat, de aceea sunt necesare aceste lucrări”, a explicat Idolu, potrivit Mediafax, .

Valoarea lucrărilor la cei 3.500 de metri de pistă este de 11.900.000 de lei, banii provenind dintr-un credit accesat de către S.N. Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara.

Lucrările vor fi executate de către S.C. Albix General Construcţii S.R.L., societate specializată şi autorizată de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru lucrări în infrastructura aeroportuară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT