Afacerişti trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de peste 6 milioane de euro

Nouă oameni de afaceri au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală de peste 6 milioane de euro, într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB), scrie Agerpres.
Iulian Tudor
16 mai 2016, 11:15
Afacerişti trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de peste 6 milioane de euro

Florin Valentin Petrescu, Iulian Cătălin Niculae, Daniela Florentina Călin, Dan Ionescu și Marius Bran au fost trimiși în judecată sub control judiciar, iar Ciprian Cucu, Gheorghe Axânte, Celino Mihai Craicu și Constantin Nicolae Soare în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, respectiv complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

„În perioada 2.07.2010 — 23.12.2013, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Petrescu Florin Valentin, în calitate de asociat și administrator al SC Z.C. SRL și al SC T.C. SRL, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, la diferite intervale de timp, a înregistrat în contabilitatea celor două societăți cheltuieli fictive, reprezentând în mod nereal achiziții de bunuri, în baza unui număr de 310 facturi fiscale în valoare totală de 42.948.342 lei, emise de inculpatul Ionescu Dan, în calitate de administrator în fapt/drept al SC E.I.B.Q. SRL și SC A.P. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 20.625.650 lei (echivalentul a 4.696.695 euro), reprezentând impozit pe profit, TVA de plată și impozit pe dividende”, se arată în comunicat.

La rândul său, Daniela Florentina Călin este acuzată că în perioada 22.11.2010 — 19.06.2014, în calitate de asociat și administrator al SC R.C.I. SRL, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale a înregistrat în contabilitatea societății cheltuieli fictive în cuantum total de 5.135.240,03 lei. Cheltuielile reprezentau achiziții de bunuri în baza a 29 facturi fiscale emise de același Dan Ionescu, bugetul de stat fiind prejudiciat cu aproape 2,5 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit, TVA de plată și impozit pe dividende.

„În perioada 2010 — 2012, inculpatul Niculae Iulian Cătălin, în calitate de asociat și administrator al SC K.F.S. SRL, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în contabilitatea acestei societăți cheltuieli fictive în cuantum total de 8.751.390 lei, reprezentând în mod nereal achiziții în baza unor facturi fiscale emise de coinculpatul Ionescu Dan, în calitate de administrator în fapt/drept al SC E.I.B.Q. SRL, al SC I.G.T. SRL și al SC E.2007 SRL și de inculpatul Bran Marius, în calitate de administrator al SC E.O.C. SRL, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 3.510.463 lei (echivalentul a 804.783 euro), reprezentând impozit pe profit, TVA de plată și impozit pe dividende”, se mai menționează în comunicat.

Ciprian Cucu este acuzat că între 2012 și 2014, în calitate de administrator în fapt al SC M.S.C.S. SRL, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, a înregistrat în contabilitatea societății cheltuieli fictive în cuantum total de 284.428 de lei, reprezentând în mod nereal achiziții în baza unor facturi fiscale emise de Dan Ionescu. Prejudiciul produs bugetului de stat se ridică în acest caz la 137.264 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA de plată și impozit pe dividende.

De asemenea, Celino Mihai Craicu și Constantin Nicolae Soare sunt acuzați că în anii 2011 și 2012, în calitate de președinte și respectiv vicepreședinte ai unei asociații, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, au înregistrat în contabilitatea acesteia cheltuieli fictive în cuantum total de 641.898 de lei, reprezentând în mod nereal achiziții în baza unor facturi fiscale emise de inculpatul Dan Ionescu, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 83.961 de lei reprezentând impozit pe venit.

„Totodată, în sarcina inculpatului Ionescu Dan s-a mai reținut că, în calitate de administrator în fapt al al SC E.I.B.Q. SRL și SC A.P. SRL, la datele de 21.07.2011 și 21.02.2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a acordat ajutor material inculpatei Simionescu Violeta (față de care s-a disjuns cauza prin rechizitoriu), care, în calitate de administrator SC I.I. SRL, a înregistrat în contabilitatea acestei societăți facturile fiscale emise de către acesta, care atestau în mod nereal livrarea de bunuri/prestare servicii, în cuantum total de 162.732 lei, prejudiciu cauzat bugetului de stat fiind estimat la suma de 78.532 lei (echivalentul a 18.000 euro)”, se mai arată în comunicatul PCAB.

În realizarea activității infracționale, Dan Ionescu a beneficiat de sprijinul lui Gheorghe Axânte care, în calitate de administrator al SC Q.C.SRL și contabil al firmelor administrate sau controlate de primul, a efectuat activități specifice de contabilitate, prin înregistrarea facturilor fictive puse la dispoziție societăților administrate de ceilalți inculpați din dosar.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, care se ridică la 6.135.637 euro, procurorii au solicitat instanței menținerea sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra mai multor bunuri. Este vorba de mai multe clădiri și terenuri, precum și sume de bani aflate în conturile inculpaților.

„În cursul urmăririi penale inculpații Craiciu Celino Mihai și Soare Constantin Nicolae au achitat suma de 83.961 lei lei (echivalent 19.520 euro), iar inculpatul Cucu Ciprian a achitat suma de 137.264 Lei (echivalent a 31.468 euro) reprezentând prejudiciul reținut ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală (debit principal)”, mai precizează procurorii.

Dosarul a fost trimis pentru soluționare la Tribunalul București.

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Vremea se schimbă radical în aproape jumătate de țară. Furtuni violente lovesc România | HARTA
Bzi.ro
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
Fanatik.ro
Alcaraz a petrecut cu șampanie și fotomodele după succesul de la US Open. Unde s-a distrat spaniolul și cine i-a ținut companie după ce a luat milioane de dolari
Capital.ro
Vasile Blaga a dezvăluit totul. Adevărul despre relația lui Traian Băsescu și Elena Udrea: Și-a dorit multe
Playtech.ro
Urmează o lună septembrie cum n-a mai fost de ani buni. Prognoza meteo pentru toată țara, anunțată de ANM
Adevarul
Merită să cumperi vechime în muncă? Pensia socială este cu 268 de lei mai mare decât asigurarea retroactivă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Câte zile libere vor avea românii în anul 2026
Cancan.ro
Delia, schimbare radicală: artista vrea să devină mamă! 'Când i-am văzut pe…
iamsport.ro
Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”
MediaFlux
Lista românilor care nu pot obține cărți de identitate noi
stirilekanald.ro
VIDEO Criză politică în Franța, după ce Guvernul a rămas fără susținere în Parlament. Emmanuel Macron va numi un nou prim-ministru "în următoarele zile”
substantial.ro
Marcel Ciolacu nu se teme de închisoare. Fostul premier, reacție dură: „Pentru ce să fac pușcărie? Nu am furat. Să mă cheme la DNA”