Află care au fost ULTIMELE CUVINTE ale lui Florin Cioabă. Dezvăluiri despre cum a fost tratat în Turcia

Fiii lui Florin Cioabă au prezentat în cadrul primei conferinţe de presă de când au devenit regi ai comunităţii rome cum a fost tratat tatăl lor după infarctul suferit în Turcia şi care au fost cauzele care au dus la moartea acestuia.
Iulian Tudor
28 aug. 2013, 09:57
Află care au fost ULTIMELE CUVINTE ale lui Florin Cioabă. Dezvăluiri despre cum a fost tratat în Turcia

Daniel, fiul cel mic al răposatului Rege Cioabă, a explicat presei care au fost ultimele cuvinte ale fostului lider al romilor înainte ca starea lui de sănătate să se agraveze: „Să ai grijă de copii. Daniel, ai grijă de copii şi de familie„.

Fiii lui Florin Cioabă au afirmat că vor discuta cu medici specialişti în cardiologie pentru a afla dacă modul în care a fost tratat tatăl lor reprezintă un caz de malpraxis sau nu.

„Vreau să văd că dacă ceea ce cred eu, dacă ce s-a întâmplat acolo a fost un caz de malpraxis sau nu. Când voi avea o confirmare îi voi chema în judecată. Nu pentru a câştiga ceva, ci pentru a face dreptate şi pentru a trage un semnal de alarmă să înţeleagă cei din clinicile din Turcia sau din alte ţări că prima dată când cineva vine cu salvare prima dată trebuie să-şi salveze viaţa, nu să te caute de bani„, a declarat Dorin Cioabă.

Citeşte şi Ultima fotografie cu Florin Cioabă în viaţă. Poza a fost făcută chiar în Antalya

Daniel Cioabă, cel care a fost alături de Florin Cioabă când acesta a suferit preinfarctul, a dezvăluit că tatăl lui nu a primit îngrijirile medicale necesare stării lui de sănătate până când nu a fost prezentată o dovadă a plăţii către clinică.

Îl ţineau pe targă, nu îi administrau niciun medicament până când nu am virat eu bani în cont. Primea doar oxigenul, au stabilit ce probleme are şi nu îi dădeau nimic până când nu am avut confirmarea că am făcut plata. Dacă nu aveam banii cred că îl dădeau afară cu targa„, a explicat Daniel Cioabă.

Dorin Cioabă a făcut dezvăluiri îngrijorător de incriminatoare pentru medicii de la clinica unde s-a aflat internat în primele zile tatăl său.

Citeşte şi Dorin Cioabă, despre moartea tatălui său: A fost un caz de MALPRAXIS şi pot dovedi cu acte

„Când am ajuns la Institutul inimii, am ajuns cu tatăl meu aproape mort pentru că primul spital l-a măcelărit practic. I-au făcut acea intervenţie prin care i-au provocat un stop cardiac, după două zile au mai urmat vreo 4 sau 5 stopuri cardiace. Cei de la clinică cunoaşteau Institutul Inimii şi ştiau că tatăl meu avea o şansă dacă era transferat acolo, dar nu ne-au spus nimic decât când a venit un medic, care nu venise până atunci, care m-a luat deoparte şi mi-a zis: „Domnul Cioabă, nu îl mai ţine pe tatăl tău aici. Du-te repede la spital (Institutul Inimii, n.r.) şi caută-l pe profesorul nu ştiu cum pentru că tatăl tău nu mai poate fi salvat decât dacă are o inimă artificială”. Şi l-am întrebat de ce nu mi-aţi spus opţiunea asta de 3 zile şi a zis „Eu v-am spus-o acuma şi nu mă învinuiţi că nu am fost până acum aici”, a povestit Dorin Cioabă.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
„Dumnezeu m-a salvat! Eram paralizat”. Confesiune tulburătoare a lui Daniel Pancu despre legătura cu Divinitatea și promisiunea pe care i-a făcut-o duhovnicului - Fanatik.ro
Capital.ro
Noua platformă a Guvernului dezvăluie veniturile șefilor de la stat. Un salariu sare de 100.000 de lei pe lună
Playtech.ro
Cum arată casa din Italia pe care Călin Georgescu ar fi vrut să o cumpere. Vila de 1,2 milioane de euro are 7 dormitoare și piscină
Adevarul
Trump, Xi și Putin îmbătrânesc la putere. Ce se întâmplă când autocrații nu au un plan de succesiune
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașina cu care s-a deplasat Vlad după moartea Valentinei a fost găsită de anchetatori. Care ar fi fost traseul suspectului
iamsport.ro
Bombă! 'Michael Schumacher este aici!' Pentru prima dată după 12 ani, Corinna Schumacher vorbește deschis despre soțul ei
MediaFlux
Horoscop 24 septembrie 2026. Surprizele vin una după alta! O zi cu bani, răspunsuri mult așteptate și schimbări care apar din senin
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte