Află cum poţi scăpa de burtă în 32 de zile

Dieta pentru un abdomen plat (Flat Belly Diet) propune o reşuită de excepţie: 7 kilograme date jos în 32 de zile, ceea ce s-ar traduce şi prin câţiva centimetri mai puţin în talie.
Romania TV
15 mai 2018, 09:51
Află cum poţi scăpa de burtă în 32 de zile

Dieta pentru un abdomen plat a fost concepută de Liz Vaccariello, editorul revistei Prevention, împreună cu Cynthia Sass. Aceştia au creat-o ca urmare a teoriei că acizii graşi mononesaturaţi nu doar că nu îngraşă, ci chiar „distrug” grăsimea de pe burtă, pentru că îţi dau senzaţia de saţietate şi previn mâncatul în exces.

Aceste grăsimi se găsesc în alimente precum fructele cu coajă lemnoasă (nuci, alune), seminţe, ciocolată, avocado şi ulei de măsline. În schimb, porţiile din acestea vor fi destul de stricte.

Citeşte şi 7 zile – 7 pahare: Cea mai puternică metodă prin care scapi de burtă

Ingredientele cheie sunt fructele, legumele, leguminoasele, cerealele integrale, uleiul de măsline şi peştele.

Dieta se împarte în două etape. Prima etapă durează patru zile şi are rolul de a ameliora balonarea, cea care este considerată principalul vinovat al creşterii burţii. Poate şi tu te-ai confruntat nu o dată cu stările neplăcute generate de constipaţie, flatulenţă, senzaţia de abdomen umflat. Etapa de început este cea mai restrictivă parte a programului, limitând caloriile zilnice la 1.200, pentru femei (dieta a fost concepută iniţial pentru femei) şi la 1800 pentru bărbaţi.

În ambele etape îţi vei preparara în fiecare zi o băutură specială.

Citeşte continuarea pe descopera.ro. 

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Gigi Becali a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe MM Stoica după ce a văzut schimbarea făcută de Mirel Rădoi: “De ce l-a scos?!”
Capital.ro
Decizie privind motorina. Ilie Bolojan anunță scăderea prețurilor la pompă: Acționăm în limita posibilităților
Playtech.ro
Cum devin proprietar dacă am doar o chitanţă de mână. Când e valabil acest act
Adevarul
Motorină premium mai ieftină decât cea standard la un mare lanț de benzinării: cum se explică anomalia
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
DOCUMENT | Gică Hagi s-a aflat în atenția unui club important din Premier League
MediaFlux
PAPARAZZI Soția lui Mircea Lucescu, gest de mare eleganță față de un cerșetor. Cum a fost surprinsă doamna Neli FOTO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj