Agenția de presă AP respinge acuzațiile de colaborare cu naziștii

Agenția americană de presă Associated Press, acuzată de un istoric german că a colaborat cu regimul nazist între 1935 și 1941 pentru a menține o prezență în Germania, a respins miercuri această "teză".
Romania TV
31 mart. 2016, 04:17
Agenția de presă AP respinge acuzațiile de colaborare cu naziștii

Potrivit istoricului Harriet Scharnberg, al cărei articol a fost publicat pe site-ul Zeithistorische Forschungen (studii de istorie contemporană), Associated Press a făcut o serie de concesii puterii naziste, notează France Presse.

Agenția s-ar fi supus legii asupra editării (Schriftleitergesetz), intrată în vigoare în 1934 și care a impus tuturor editorilor de presă să nu publice nimic ce „ar putea slăbi… Reichul german în afara țării sau acasă”.

Prin acceptarea acestei condiții, AP ar fi „acordat Ministerului nazist al Propagandei o influență considerabilă asupra producției sale de fotografii de știri”.

Din 1935 și până când Statele Unite au declarat război Germaniei în decembrie 1941, agenția a fost singurul mijloc de informare a maselor occidental acreditat în Germania.

Istoricul afirmă de asemenea că unul dintre fotografii AP în Germania la vremea aceea, Franz Roth, aparținea serviciului de propagandă SS (unități de elită ale armatei germane).

El l-ar fi înlocuit, potrivit lui Harriet Scharnberg, pe unul dintre cei trei fotografi evrei ai AP care au trebuit să părăsească Germania pentru Statele Unite.

Agenția ar fi pus de asemenea la dispoziția regimului național-socialist arhiva sa fotografică, care ar fi fost folosită de regim în campaniile de propagandă.

„AP respinge teza că ar fi colaborat cu regimul nazist la un moment dat”, a scris, într-un comunicat publicat miercuri, directorul de relații mass-media, Paul Colford.

„AP a fost supusă la presiuni de regimul nazist” între 1933, anul accederii lui Adolf Hitler la putere, și 1941, a spus el.

„Echipa AP a rezistat acestor presiuni făcând tot posibilul să ofere lumii o informație exactă, importantă și obiectivă într-o perioadă sumbră și periculoasă”, a asigurat el.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte