Agenţia americană a medicamentului a autorizat folosirea vaccinului anti-Covid al Pfizer la copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani

Vaccinul Pfizer, în două doze administrate la distanţă de trei săptămâni, va fi acelaşi cu care sunt imunizaţi adulţii, a spus FDA. 
Filip Stan
11 mai 2021, 10:17
Agenţia americană a medicamentului a autorizat folosirea vaccinului anti-Covid al Pfizer la copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani

Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a medicamentelor, a aprobat luni folosirea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer la copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, scrie NBC News.

În luna decembrie 2020, vaccinul Pfizer/BioNTech a fost aprobat în SUA pentru folosirea în cazul persoanelor cu vârste de peste 16 ani. FDA a modificat acum autorizaţia pentru a include copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.

Săptămâna gtrecută, preşedintele Joe Biden a spus la Casa Albă că administraţia „este gata să se mişte imediat pentru a organiza aproximativ 20.000 de unităţi farmaceutice în ţară pregătite să vaccineze aceşti adolescenţi imediat ce FDA îşi dă acordul”.

Mai întâi, Comitetul consultativ privind practicile de imunizare (ACIP) de la Centrul pentru controlul şi prevenţia bolilor (CDC) se va întruni miercuri pentru a actualiza recomandarea referitor la ce persoane ar trebui să primească serul Pfizer.

Pfizer pregăteşte doza 3 a vaccinului, cu scopul de a spori imunizarea organismului
Dacă şeful CDC, dr. Rochelle Walensky, va semna recomandările comitetului, primele doze vor putea fi administrate copiilor cu vârste de peste 12 ani în câteva zile.

Vaccinul Pfizer, în două doze administrate la distanţă de trei săptămâni, va fi acelaşi cu care sunt imunizaţi adulţii, a spus FDA.

Dacă primeşte undă verde din partea CDC, imunizarea cu acesta ar putea diferi de la stat la stat. Autorizaţia FDA se aplică pe întreg teritoriul SUA, dar anumite unităţi şi farmacii ar putea să nu administreze dozele adolescenţilor mai tineri, în funcţie de normele şi regulamentele statului.

Este avută în plan şi livrarea vaccinurilor către birourile pedriatrilor, precum şi în centre comunitare.

La finalul lunii martie, Pfizer a transmis că datele rezultate din a treia fază a studiului clinic arată că vaccinul anti-Covid este 100% eficient în prevenirea dezvoltării bolii la copii cu vârste între 12 şi 15 ani.

Serul dezvoltat de Pfizer este singurul disponibil în Statele Unite pentru persoanele cu vârste sub 18 ani. Johnson & Johnson studiază un ser într-o doză pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, iar Pfizer şi Moderna au început de asemenea studiile pe copii cu vârste de peste 6 luni. Aceştia vor fi monitorizaţi jumătate de an, iar rezultatele sunt aşteptate la finalul anului viitor.

Prima ţară din lume care a aprobat vaccinul anti-Covid la copiii cu vârsta de peste 12 ani

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT