Aglomeraţie la impozite în Buzău

Primele zile ale anului vin cu înghesuială la taxe şi impozite. În Buzău, sute de oameni s-au grăbit marţi să-şi plătească dările la stat, mai ales că beneficiază şi de reduceri.
Romania TV
04 ian. 2012, 07:18
Aglomeraţie la impozite în Buzău

Serviciile Publice de Finanţe Locale din toată ţara au fost luate cu asalt. Primii care au vrut să scape de grija datoriilor au fost, bineînţeles, pensionarii. Oamenii sunt atraşi şi de faptul că primesc o bonificaţie de 10%. Reducerea se aplică în cazul în care taxele sau impozitele sunt plătite integral până la data de 30 martie.

Toată ziua, buzoienii au făcut coadă la ghişee. Oamenii spun că au vrut să scape de grija datoriilor.

„La mine este o obişnuinţă. În fiecare an vin în primele zile să scap de obligaţii, e bine că nu mai am grija aceasta. Aşa am făcut în fiecare an să stau liniştit, să nu am probleme tot timpul anului cu treaba aceasta”, a declarat un localnic.

„În primele două ore şi jumătate am emis aproximativ 500 de chitanţe, iar la Serviciul Registratură au fost înregistrate aproximativ 100 de cereri depuse de contribuabili”, a declarat Ion Gegea, directorul Direcţiei Economice a Primăriei Buzău.

Deşi Primăria Buzău a implementat de anul trecut ghişeul electronic, doar 100 de buzoieni au ales să-şi plătească online taxele şi impozitele.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
UEFA, decizie drastică pentru Florin Prunea după filmarea controversată de la Tiraspol: „E ce trebuie?”
Capital.ro
Scandalul Tănăsescu-Bolojan ajunge la Senat. Biroul Permanent se reunește luni, 17 august, pentru clarificarea întâlnirii controversate
Playtech.ro
Poți parca mașina în fața propriei porți? Situația în care proprietarul poate fi amendat chiar dacă locuiește acolo
Adevarul
Vacanță în Delta Dunării, pe ape la niveluri record. Guvernatorul Florin Stăneață: „Se poate ajunge în orice punct de interes”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat