Agresorul lui Galamaz rămâne în arest

Dragoş Enache, suporterul echipei Petrolul Ploieşti care duminică seară a intrat pe teren în timpul meciului dintre Petrolul şi Steaua şi l-a lovit pe George Galamaz, rămâne în arest după ce Tribunalul Prahova i-a respins, miercuri, recursul la decizia Judecătoriei, de arestare preventivă.
Romania TV
02 nov. 2011, 11:56
Agresorul lui Galamaz rămâne în arest

Enache a declarat în faţa magistraţilor că regretă fapta şi a cerut „şansa” de a fi judecat în libertate.

„Vreau să fiu alături de familia mea”, le-a spus Enache judecătorilor.

Aparătorul acestuia, Magdalena Stasie, a solicitat judecarea în libertate a clientului său, arătându-se „oripilată” de modul în care a fost mediatizat cazul lui Dragoş Enache.

În sala de judecată s-au aflat şi câţiva membri ai galeriei Petrolul, prieteni cu Dragoş Enache, unii dintre ei declarându-le jurnaliştilor că nu sunt de acord cu ceea ce a făcut tânărul, dar consideră că pedeapsa pentru acesta este mult prea mare.

Judecătoria Ploieşti a emis, luni seară, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele lui Dragoş Enache, sub acuzaţiile de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Duminică, Dragoş Enache a intrat pe teren, în minutul 41 al partidei cu Steaua, l-a lovit cu pumnul în faţă şi l-a scuipat pe fundaşul stelist George Galamaz.

Incidentul este anchetat de procurori de la Parchetul Judecătoriei Ploieşti. Anchetatorii au stabilit că în timpul desfăşurării partidei de fotbal Dragoş Petru Enache, aflat în tribune, a intrat pe terenul de joc şi l-a lovit cu un obiect contondent pe fotbalistul stelist George Galamaz.

În urma agresiunii, fotbalistul a fost, iniţial, transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti, apoi la Spitalul Militar din Capitală. George Galamaz a fost diagnosticat, luni dimineaţă, cu o fractură de os zigomatic şi va avea nevoie de un repaus de cel puţin 45 de zile. Potrivit medicilor, fotbalistul stelist nu va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
„Am refuzat Juventus, mulți se duc acolo și ajung în liga a doua din România!”. Filip Stojilkovic, interviu fără perdea despre presiune, credință și sfatul de aur primit de la Daniel Pancu
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT