Alain Delon a revenit pe scenă, după problemele sale cardiace

Actorul francez Alain Delon, care a fost internat săptămâna aceasta din cauza unor probleme cardiace, a revenit, vineri, la repetiţiile pentru spectacolul de teatru în care joacă, ce va avea premiera pe 5 octombrie.
Alina Costache
22 sept. 2013, 09:56
Alain Delon a revenit pe scenă, după problemele sale cardiace

Actorul francez Alain Delon, în vârstă de 77 de ani, a fost internat marţi, pentru 48 de ore, din cauza unei aritmii cardiace care s-a manifestat în ultimele zile, au anunţat producătorii turneului în care va fi prezentat spectacolul de teatru „Une journée ordinaire”, în care starul joacă alături de fiica sa, Anouchka.

În primăvara anului 2012, Alain Delon a fost internat pentru câteva zile la Spitalul american din Neuilly, în apropiere de Paris, pentru a corecta o aritmie cardiacă. Actorul a suportat o scurtă intervenţie „sub o anestezie de 10 minute”, a precizat el.

„O aritmie apare atunci când inima nu mai bate, dintr-o dată, aşa cum ar fi trebuit să bată, iar medicii o pun la punct pentru a o face să bată în mod normal”, a explicat Alain Delon la acea vreme pentru postul BFM TV.

Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule – „Rocco şi fraţii săi”, „Ghepardul”, „Laleaua neagră”, „Clanul sicilienilor” – sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT