ALARMANT. Anual, 7.000 de români află că au cancer la cap şi gât. Beneficiază de o CONSULTAŢIE GRATUITĂ

Anual, 150.000 de europeni află că au cancer localizat la nivelul capului sau al gâtului. 7.000 sunt români. Este un cancer despre care medicii susţin că se vindecă mai repede şi mai uşor decât alte tipuri. 8 din 10 oameni ar putea depăşi momentul cu bine, dar nu se întâmplă aşa. Diagnosticarea târzie reduce şansele la viaţă pentru jumătate dintre pacienţii români.
Filip Stan
04 oct. 2016, 17:09
ALARMANT. Anual, 7.000 de români află că au cancer la cap şi gât. Beneficiază de o CONSULTAŢIE GRATUITĂ

Ai leziuni la nivelul mucoasei orale, pete albe sau roşii, noduli, suprafeţe neregulate, mărite ca volum, sângerări spontane la nivelul leziunii? Dacă oricare dintre aceste simptome persistă pentru mai mult de 3 săptămâni, mergi la medicul specialist, pentru că acestea pot fi semnele acestui tip de cancer.

Dintre pacienţii noştri, doar 5% vin pentru un control de rutină, ceea ce face greu, ca să nu spunem imposibilă, o diagnosticare precoce eficientă„, susţine dr. Cristian Irimia, medic stomatolog.

Fumatul, consumul de alcool, agenţii infecţioşi, factorii nutriţionali şi cancerele dezvoltate de-a lungul timpului, reprezintă principalii factori de risc pentru apariția acestui tip de cancer. Printr-o campanie iniţiată de European Head and Neck Society, alături de European Cancer Patient Coalition, medici din toată ţara sunt invitaţi să ofere consultaţii gratuite.

Citeşte şi Această creatură distruge 95% din celulele canceroase, micşorează tumorile şi te scapă de zeci de boli

Sunt numeroşi parteneri care au înţeles importanţa acestor consultaţii şi mai ales necesitatea de a le oferi gratuit. Există deja această posibilitate în Braşov, Bucureşti, şi Giurgiu. Unii dintre aceștia au participat şi în 2015. Anul trecut, dintre cei 100 de români consultaţi, doi au avut nevoie de investigaţii suplimentare pentru că prezentau simptome suspecte. Am spune că nu e mult, dar dacă ne gândim că vorbim despre două vieţi, lucrurile se schimbă. Ceea ce ne-a surprins este faptul că peste 50% dintre cei consultaţi nu făceau legătura între obiceiuri vicioase de tip fumat, consum de alcool, aspecte ale vieţii intime, şi apariţia acestui tip de cancer„, spune Alina Comănescu, fondatorul Asociaţiei Sănătate pentru Comunitate.

„În România, campania este susţinută de europarlamentarul Daciana Sârbu, vicepreşedinte al Comisiei de Mediu şi Sănătate Publică din Parlamentul European. Mai toţi vorbesc despre cancerul de sân, cancerul de col, şi mai puţin despre aceste forme care există şi şi, din păcate, nu mai sunt atât de rare. Sunt cumva necunoscute, de aici şi necunoaşterea simptomelor. De exemplu, o răguşeală nu ne duce cu gândul la cancer. Sau nişte dureri în gât. Nu e niciodată prea mult să mergem la un medic, trebuie să avem cultura acestor examene medicale anuale şi, atunci când este cazul, să mergem spre specialişti. Un stil de viaţă sănătos ar trebui să fie o preocupare zilnică pentru fiecare dintre noi. Să avem grijă ce mâncăm, să facem sport, dacă se poate să nu fumăm, să nu consumăm alcool foarte des”, consideră Daciana Sârbu, vicepreşedinte al Comisiei de Mediu şi Sănătate Publică din Parlamentul European.

La debutul campaniei, medici din oraşele Braşov, Bucureşti, şi Giurgiu, au oferit peste 200 de consultaţii gratuite, cu posibilitatea de a cuprinde în program şi alţi voluntari.

Citeşte şi Semne că ai putea avea cancer

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Profesorii preuniversitari, în vizorul unei schimbări majore. Ce interdicții ar putea avea în viitor
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Program de Crăciun Lidl şi Kaufland 2025. Zilele în care magazinele din România vor fi închise
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Adi Popa și-a desființat fostul coleg de la FCSB: ”Am mai multe trofee decât are el goluri!”
MediaFlux
Zi de foc maine. Colația, la un pas să se rupă după demersul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde