ALARMANT. Peste 64.500 de sancţiuni, după controalele în domeniul panificaţiei

Peste 64.500 de sancţiuni, în valoare totală de peste 28 de milioane de lei, au fost date de poliţişti, începând din 1 septembrie, în urma controalelor ce au vizat combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Romania TV
21 dec. 2013, 13:26
ALARMANT. Peste 64.500 de sancţiuni, după controalele în domeniul panificaţiei

De la declanșarea acțiunii de verificare a operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie, poliţiştii au constatat 1.971 de infracţiuni, majoritatea la Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, fiind cercetate penal 1.702 de persoane, precizează sursa citată.

Potrivit Mediafax, în urma controalelor, în cadrul dosarelor penale şi urmare a contravenţiilor aplicate, au fost ridicate sau confiscate 115 de mijloace de transport și bunuri în valoare de peste 30 de milioane de lei.

Poliţiştii au făcut, în total, peste 163.000 de controale, dintre care 37.535 la societăți comerciale şi 22.383 la persoane fizice, fiind verificate totodată 103.455 de mijloace de transport.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre începutul vieții politice al lui Gigi Becali: „Vadim l-a băgat în Parlament și apoi s-au certat! Nu poate să aibă un șef”
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
De ce geamurile moderne au un punct negru într-un colț. Detaliul observat de puțini
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România