Alegeri în Bavaria: Majoritate absolută pentru conservatorii Angelei Merkel

Conservatorii cancelarului Angela Merkel au câştigat, duminică, majoritatea absolută în scrutinul regional din Bavaria, cu o săptămână înainte de alegerile legislative la nivel federal, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, informează Agerpres.
Romania TV
15 sept. 2013, 17:00
Alegeri în Bavaria: Majoritate absolută pentru conservatorii Angelei Merkel

Aliatul liberal al conservatorilor, FDP, nu a reuşit să treacă însă de pragul electoral de 5%, pentru a intra în parlamentul regional, conform sondajelor comunicate de televiziunile publice.

Uniunea Creştin-Socială (CSU), aripa bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), era creditată cu 49% din voturi la ora 16,00 GMT, ceea ce înseamnă cu 5,6 procente mai mult decât la ultimele alegeri din 2008 din Bavaria. Social-democraţii (SPD) obţin 20,5%-21%, în creştere cu aproximativ două procente, iar Verzii – 8,5%, în scădere uşoară.

Aliatul liberal al conservatorilor, atât la nivel regional cât şi la nivel federal, nu obţine decât 3% din sufragii, o cădere cu cinci procente, după cum arată primele estimări anunţate de canalele publice ARD şi ZDF şi preluate de AFP.

Conservatorii bavarezi, la putere de 56 de ani, recâştigă astfel majoritatea absolută în parlamentul regional pe care au pierdut-o în 2008, ceea ce i-a forţat să guverneze cu liberalii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Când revin Drăguș și Boutoutaou la FCSB! Anunțul făcut de Meme Stoica
Capital.ro
Facturile la energie vor crește la iarnă. Bușoi: Nu cu 50%. Ajutorul de 50 de lei ar putea fi majorat
Playtech.ro
Programul de 15.000 de lei pentru prosumatori. Nu contează cine se înscrie primul pentru baterii: cum se calculează punctajul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte