Alegeri în Germania 2025. EXIT POLL: Blocul conservator, peste formaţiunea de extremă dreaptă cu aproape 10 procente! Prezență record la vot estimată la 84%

Duminică, 23 februarie, au loc alegeri în Germania. Nemții vor alege cine va conduce următorul lor guvern, creştin-democraţii conservatori ai lui Friedrich Merz fiind favoriţi să devină cel mai mare partid de la putere.
Filip Stan
23 feb. 2025, 19:15
Alegeri în Germania 2025. EXIT POLL: Blocul conservator, peste formaţiunea de extremă dreaptă cu aproape 10 procente! Prezență record la vot estimată la 84%

UPDATE: Blocul conservator format din creștin-democrații de centru-dreapta (CDU/CSU) a obtinut 29% din voturi, urmat de Alternativa pentru Germania (AfD) de extremă dreapta pe locul doi cu 19,5%, potrivit exit-pollurilor prezentate de Deutsche Welle.

SPD ar fi obținut 16% din voturi.

Alegerile federale din Germania se anunţă un moment decisiv pentru viitorul politic al ţării. Procesul electoral va decide componenţa noului Bundestag şi viitorul cancelar al Germaniei.

STIRE INITIALA: Alegeri în Germania 2025. Duminică, între orele 08:00 şi 18:00 (9:00 – 19:00 în România), vor vota toţi cetăţenii germani de peste 18 ani. Cinci candidaţi luptă pentru funcţia de cancelar.

Alegeri în Germania 2025. Cine sunt candidații

Dacă partidul cel mai mare reuşeşte să formeze o coaliţie cu alte formaţiuni, preşedintele va desemna liderul acestuia pentru funcţia de cancelar, iar Parlamentul va organiza un vot secret.

Candidații pentru funcția de cancelar sunt: Friedrich Merz, Olaf Scholz, Alice Weidel, Robert Habeck, Sahra Wagenknecht.

Friedrich Merz, liderul CDU, este favorit în aceste alegeri, având un avans de până la 10 puncte faţă de concurenţă. Acesta promite controale stricte ale imigraţiei, reducerea impozitelor şi relansarea economiei. Merz a generat controverse când a încercat să obţină sprijinul AfD pentru a înăspri normele privind imigraţia, un plan care a eşuat.

Citește și ALEGERI GERMANIA 2025. Cum arată ultimul sondaj, votul de duminică va schimba cancelarul!

Olaf Scholz, actualul cancelar, a fost criticat pentru gestionarea guvernului său, în special din cauza războiului din Ucraina, dar a susţinut un sprijin continuu pentru Ucraina. Social-democraţii (SPD) speră să înfiinţeze un „fond Germania” pentru stimularea economiei.

Alice Weidel, liderul AfD, are 46 de ani și este principalul candidat al partidului, care beneficiază de susţinerea unor figuri precum Elon Musk. AfD promovează o politică de expulzare a imigranţilor „ilegali” şi doreşte reluarea relaţiilor cu Rusia, dar nu are mari şanse de a ajunge la putere.

Chiar dacă are puţine şanse de a câştiga puterea, a devenit populară în rândul tinerilor alegători pe TikTok, iar partidul său şi-a fixat ca obiectiv o perioadă de patru ani pentru a obţine puterea.

Partidul Verzilor, condus de Robert Habeck, în vârstă de 55 de ani, joacă un rol esenţial în guvernul Scholz, având poziţii ferme în privinţa ajutorului pentru Ucraina, dar şi controverse legate de tranziţia către energie verde.

Ca şi AfD-ul lui Alice Weidel, Sahra Wagenknecht şi partidul ei BSW susţin relaţii mai strânse cu Rusia şi a construit o bază puternică de sprijin în estul Germaniei.

În final, alegerile vor decide care partid va reuşi să formeze o majoritate în Bundestag şi va conduce viitorul guvern german.

Citește și Alegeri Germania 2025. Mişcarea naţionalistă anti-imigraţie va ocupa locul doi la alegerile legislative, cu cel puţin 20% din voturi

CUM FUNCŢIONEAZĂ VOTUL DE DUMINICĂ

Alegerile pentru Bundestag au loc, de obicei, la fiecare patru ani – acestea trebuiau să aibă loc la 28 septembrie 2025, dar au fost devansate din cauza căderii guvernului Scholz.

Persoanele peste 18 ani au dreptul la două voturi. Unul este pentru alegerea directă a membrilor Bundestagului în 299 de circumscripţii electorale. Al doilea este pentru a alege un partid politic într-unul dintre cele 16 landuri în care locuiesc, potrivit News.ro. 

Orice partid care obţine 5% din acest al doilea vot are dreptul să intre în Bundestag, iar apoi îşi alege deputaţii pe listele de stat.

Regulile de vot complexe care au făcut ca parlamentul precedent să aibă 733 de locuri au fost acum abolite. Aceasta înseamnă că următorul Bundestag al Germaniei va avea un total de 630 de locuri – o reducere de peste 100 de locuri.

Cu toate acestea, una dintre vechile reguli va rămâne în vigoare. Orice partid care nu reuşeşte să obţină 5% din voturi poate totuşi să intre, dacă câştigă în trei din cele 299 de circumscripţii.

Partidele conservatoare CDU şi CSU sunt favorite să câştige cele mai multe locuri, dar prin excluderea unei coaliţii cu AfD, Merz a restrâns opţiunile de potenţiali parteneri în guvern.

Astfel, este foarte probabil să se ajungă la o înţelegere fie cu SPD, fie cu Verzii.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat