Alegeri legislative în Egipt: Peste 100.000 de egipteni din străinătate au votat

Peste 100.000 de egipteni din străinătate, privaţi de dreptul de vot sub regimul lui Hosni Mubarak, au votat deja în cadrul alegerilor legislative care încep luni pe fondul crizei din ţara lor, a anunţat sâmbătă Guvernul, pe pagina sa de Facebook, transmite AFP.
Romania TV
26 nov. 2011, 12:21
Alegeri legislative în Egipt: Peste 100.000 de egipteni din străinătate au votat

Votul s-a derulat în ambasadele şi consulatele egiptene, în cadrul primelor legislative de la înlăturarea lui Hosni Mubarak în februarie.

Numărul egiptenilor care trăiesc în străinătate este estimat la circa opt milioane de persoane, dintr-o populaţie totală de peste 80 de milioane de locuitori. Cei mai mulţi trăiesc în alte ţări arabe.

Conform site-ului cotidianului guvernamental Al Ahram, numai 300.000 de egipteni care locuiesc în străinătate s-au înregistrat pentru a vota, dintre care o treime în Arabia Saudită.

Egiptenii din străinătate pot descărca buletinul de vot de pe site-ul Guvernului, pe care îl pot trimite prin poştă sau depune personal la ambasada din ţara de reşedinţă.

Circa 40 de milioane de alegători sunt chemaţi să voteze începând de luni, în momentul în care puterea militară este contestată în stradă de zeci de mii de manifestanţi, mobilizaţi de o săptămână la Cairo şi în alte oraşe.

Confruntările recente între manifestanţi şi poliţie, soldate cu 42 de morţi, dintre care unul sâmbătă, generează temeri că scrutinul va fi marcat de violenţe.

Alegerile sunt etalate pe patru luni: ele vor începe luni în nouă guvernorate, inclusiv capitala şi Alexandria, urmate la 14 decembrie de Suez şi Assuan, iar la 3 ianuarie de Sinai şi regiunea deltei Nilului. Rezultatele celor trei tururi vor fi cunoscute la 13 ianuarie.

Ciclul electoral va continua din 29 ianuarie până la 11 martie, prin alegerea Adunării Consultative (Camera superioară a Parlamentului).

Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA), care conduce ţara de la înlăturarea lui Mubarak, a menţinut data scrutinului în pofida crizei actuale. Conform presei, forţele armate au elaborat un „plan global” pentru a asigura securitatea votului.

Forţa politică cel mai bine organizată din ţară, Fraţii Musulmani, care boicotează manifestaţiile din piaţa Tahrir, pare să aibă o poziţie favorabilă în acest scrutin.

Fraţii Musulmani se prezintă pentru prima dată în Egipt sub eticheta unui partid, „Partidul Libertăţii şi Justiţiei”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT